Cotația țițeiului continuă să crească, nu atât pe fondul atacurilor houthi asupra infrastructurii saudite, cât mai ales pentru că traderii se așteaptă ca, după alegerile americane din 3 noiembrie, Trump să reia atacurile asupra Iranului, ceea ce ar reaprinde un război pe scară largă în Golful Persic.

Dar piețele de mărfuri sunt influențate și de ceea ce se întâmplă pe cele de acțiuni sau pe cele monetare, iar joi seara companiile tehnologice americane au trecut printr-un nou val de vânzări masive pe Wall Street – Meta a pierdut într-o singură zi -7%, SpaceX -9%, iar Amazon -5%. Tot mai mulți investitori cred acum că bula AI s-a încheiat (indicele tehnologic US100 a pierdut -5% în ultima lună), iar prăbușirea cotațiilor companiilor legate într-un fel sau altul de inteligența artificială a mutat banii către titlurile de stat americane. Acest lucru a provocat o scădere a dobânzilor SUA, care au intrat sub 5% (la obligațiunile pe 10 ani), după o lună în care au stat peste acest nivel. Totuși, guvernul Franței nu pare a beneficia de acest flux financiar, costurile sale de împrumut continuând să crească la peste 5,1%, pe fondul măsurilor de securitate și al perspectivei unor noi demonstrații violente.
Sursă alternativă: Bloomberg
Foto: Embe2006 | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.