Țițeiul european (Brent) este cotat joi dimineața la peste 110 dolari pe baril, după ce miercuri a depășit pasager 111 dolari, ca urmare a unui atac cu drone asupra câmpului petrolier Shaybah al companiei saudite Aramco. Incidentul a amplificat îngrijorările cu privire la riscurile unor noi întreruperi ale aprovizionării cu petrol.

Imediat după aceea, SUA au ordonat ca personalul neesențial și familiile diplomaților să părăsească misiunile diplomatice din Arabia Saudită, iar noaptea a adus un nou atac, de data aceasta asupra Aeroportului Internațional Regele Fahd din Dammam, aflat în estul Arabiei Saudite, în apropiere de Bahrain și Qatar, dar la mare distanță de Yemen. O persoană a fost ucisă, iar alte opt rănite. Aeroportul a suferit pagube materiale, iar traficul aerian din toată zonă a fost deviat.

Deși fluxurile de export din Golf se apropie acum de nivelurile de dinainte de război (cele ale Arabiei Saudite au crescut cu +7,9% în august), aceste atacuri lasă deschisă posibilitatea unor escaladări care să întrerupă din nou aprovizionarea.

Surse: TradingE, AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday