Deutsche Telekom, Orange, Vodafone și Telefonica explorează ideea înființării unei asocieri pentru spectrul de frecvențe necesar transmiterii semnalelor de telefonie mobilă către Europa, de la sateliții aflați pe orbită. Starlink oferă astfel de servicii direct către dispozitiv prin intermediul constelației sale de sateliți.

Pe lângă Starlink, și Amazon Leo, o companie a lui Jeff Bezos, a investit sume mari pentru a intra pe acestă piață. Faptul că entități americane au contribuit decisiv la dezvoltarea acestei tehnologii a stârnit temeri că o mână de miliardari americani ar putea ajunge să controleze infrastructura critică a Europei, pune în vedere The Telegraph. În aceste condiții, companiile europene au transmis că o astfel de asociere ar consolida securitatea și reziliența rețelelor critice de comunicații ale Europei.

The Telegraph scrie că, în cadrul planului, firmele europene ar urma să dezvolte infrastructura terestră, iar nu să investească în constelații de sateliți. Pentru această a doua etapă, ar fi demarată o colaborare cu un partener din domeniu, încă neselectat. Eutelsat este principalul operator european de sateliți.

Conform propunerii, companiile europene vor închiria acoperirea prin satelit altor rețele de telefonie mobilă, permițându-le să o contracteze către clienții finali. În context, UE pregătește noi reguli privind accesul la spectrul de frecvențe pentru comunicațiile mobile prin satelit, care să între în vigoare în 2027. Jurnaliștii britanici scriu că o treime din spectru ar fi rezervată comunicațiilor guvernamentale critice, altă treime pentru utilizarea comercială de către operatorii europeni și altă treime pentru companiile internaționale. UK a autorizat deja, în 2025, operatorii să furnizeze servicii prin satelit direct către dispozitive.

Săptămâna trecută, conducerea Ucrainei a transmis că serviciul Starshield, varianta militară a SpaceX, funcționează cu restricții de viteză, fapt ce afectează operațiunile de pe front, inclusiv cele de apărare, ale armatei. Elon Musk, care a cerut public înlocuirea lui Zelenski, a sugerat că restricțiile nu sunt impuse de compania sa, ci de Armata SUA și, în cele din urmă, de președintele american. Totuși, din informațiile The Telegraph, Musk ar fi fost cel care a adus vorba despre impunerea unor restricții de viteză.

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday