Joi, când a ajuns la summitul Consiliului European, Volodimir Zelenski a transmis că toată Europa își dorește încetarea războiului, dar pentru acest lucru este nevoie de intensificarea presiunilor la care este supusă Rusia și de sprijinirea Ucrainei. Totodată, el a făcut apel la liderii europeni să dea dovadă de unitate. Politico pune în vedere că realitatea amenințărilor la adresa securității europene, pe fondul războiului ruso-ucrainean, este tot mai serioasă, după ce două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale românești sau în imediata lor apropiere.
Totuși, șefii de stat și de guvern din cele 27 de state membre nu se înțeleg nici asupra bugetului pentru următorul cadrul financiar multianual, pentru perioada 2028 – 2034. Situația este complicată și de ascensiunea unor lideri populiști și de apropierea unor noi runde de alegeri, cum ar fi cele prezidențiale din Franța sau cele parlamentare din Finlanda. În toată această învălmășeală s-a implicat și administrația americană, care a anunțat, săptămâna trecută, ridicarea sancțiunilor pentru exportul de motorină rusească, arată Politico în analiză.
În aceste condiții, unii lideri europeni au lansat discuții informale privind oportunitatea și maniera în care ar putea fi folosite sutele de miliarde de euro din activele financiare rusești înghețate. Cea mai mare parte a lor se află la depozitarul Euroclear din Bruxelles, iar o încercare anterioară de a le confisca și de a le pune la dispoziția Ucrainei a fost blocată de guvernul belgian, amintește Politico. Totuși, potrivit unor oficiali din Suedia, Finlanda și Germania, Comisia Europeană urmează să prezinte un document privind opțiunile de sprijinire a Ucrainei, una dintre ele fiind folosirea activelor înghețate.
Cancelarul german a cerut, la începutul summitului, ca țările UE să facă tot ce pot pentru a ajuta țara invadată, fără a se referi în mod specific la active. Anterior, un oficial german citat de publicație sub protecția anonimatului a spus că activele înghețate “ar fi cea mai viabilă cale de urmat și ar trebui discutată”. Inițiativa a fost susținută deschis și de premierul Finlandei. De asemenea, ministra suedeză a Afacerilor Externe a declarat că a nu face nimic nu este o opțiune.
Prim-ministrul belgian s-a întâlnit, joi, cu președintele ucrainean, afirmând că subiectul activelor rusești înghețate ar trebui abordat în cadrul unui viitor acord de pace.
Administrația Trump a lansat și ea o propunere de a debloca o parte din sumele înghețate și de a le transfera într-un fond controlat de SUA, o idee criticată deschis de către cancelarul german.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.