Liderul de la Casa Albă nu a precizat însă când vor începe operațiunile, cine le va desfășura sau despre ce proiecte este vorba. Într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, Trump susține că Groenlanda ar putea avea rezerve de petrol ușor accesibile mai mari decât aproape orice alt teritoriu din lume, fără a prezenta date sau studii care să susțină această afirmație.

Anunțul vine la câteva săptămâni după ce Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au semnat un acord de securitate pentru consolidarea prezenței militare americane pe insulă. Documentul prevede acces extins al armatei SUA la spațiul aerian și teritoriul Groenlandei și permite extinderea bazei spațiale americane Pituffik, utilizată inclusiv pentru detectarea timpurie a rachetelor. De asemenea, Statele Unite ar putea înființa alte două baze militare, în zonele Narsarsuaq și Mestersvig.
Acordul menționează și cooperarea în domeniul mineralelor și al exploatării resurselor naturale, fără să stabilească însă proiecte concrete. Documentul nu precizează ce companii ar putea participa la explorări și nici dacă acestea vor viza exclusiv mineralele sau și hidrocarburile.
Trump a justificat importanța Groenlandei și prin poziția sa strategică, afirmând că insula ar avea un rol esențial în apărarea Statelor Unite împotriva unor eventuale atacuri cu drone, rachete sau alte arme. Administrația americană susține dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă “Golden Dome”, iar poziția Groenlandei în Arctica o face importantă pentru detectarea și interceptarea amenințărilor care ar putea veni dinspre nord. De altfel, în postarea sa pe Truth Social, Trump a argumentat din nou importanța Groenlandei, spunând că “Orice atac viitor asupra Statelor Unite va trebui să treacă prin Groenlanda (…) Groenlanda ne oferă timp, poziționare și vizibilitate asupra țintelor, așa cum nu se întâmplă nicăieri altundeva în lume!”.
Groenlanda este un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, iar acordul de securitate reafirmă suveranitatea daneză și dreptul Groenlandei la autodeterminare. Deși Groenlanda este considerată bogată în resurse minerale, multe dintre zăcăminte au fost explorate doar parțial. Potrivit experților din industrie citați de presa americană, costurile ridicate ale extracției au făcut ca numeroase proiecte să nu fie rentabile până acum. În cazul petrolului și gazelor, anunțul lui Trump nu clarifică dacă există descoperiri noi, dacă au fost identificate rezerve exploatabile comercial sau dacă administrația americană se referă la viitoare activități de prospectare.
În lipsa unor detalii suplimentare, nu este clar dacă anunțul marchează lansarea unor proiecte deja aprobate sau exprimă intenția administrației americane de a accelera explorarea resurselor Groenlandei.
Sursa: CBS News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.