Duminică (11 octombrie) ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării, iar luni (12 octombrie) vor fi mai ales în jumătatea de sud-est, anunță ANM

Ploile vor avea și caracter de aversă, iar pe arii restrânse vor fi însoțite de descărcări electrice. La munte, la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Cantitățile de apă acumulate vor fi în general de 15…20 l/mp și pe alocuri vor depăși 30 l/mp.

Temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h, local în est, sud-est și în extremitatea de sud-vest a teritoriului. La munte, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini mari vor fi rafale de 70…90 km/h.

De luni, de la ora 10, până marți la ora 10, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și în Carpații de Curbură va fi Cod Gaben. Vor fi ploi însemnate cantitativ.În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de 40…50 l/mp.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday