Președinția irlandeză a consiliului european a propus, sâmbătă, reducerea bugetului UE cu 8% (159 de miliarde de euro) pentru perioada 2028 – 2034. Totuși, Germania, Suedia, Austria, Danemarca, Olanda și Finlanda, care împreună contribuie 40% la bugetul european, au respins rapid propunerea, susținând că nu este suficient. Cele șase cer o reducere de sute de miliarde a bugetului propus, de două mii de miliarde de euro.

“Suntem încă departe de un acord. Suma din noua propunere nu reprezintă o bază pentru un acord. Bugetul UE trebuie să poată fi susţinut de cei care suportă cea mai mare parte a finanţării”, a declarat cancelarul Friedrich Merz într-un comunicat. Ministrul European al Suediei a descris contraoferta din partea Irlandei ca o creștere “extrem de nesustenabilă”, iar ministrul austriac a afirmat că propunerea este “departe de a fi acceptată”.

Statele membre încearcă să ajungă la un acord înainte de alegerile din Franța, Polonia și Italia, programate în 2027, pentru a evita amânarea negocierilor. Liderii europeni se vor întâlni săptămâna viitoare la un summit, în încercarea de a depăși divergențele. În timp ce Germania și aliații săi cer reduceri, mai multe țări din sudul și estul Europei se opun tăierilor din fondurile pentru agricultură și dezvoltare regională. Aceste fonduri reprezintă, pentru grupul de 17 țări denumit “Grupul Coeziunii”, din care face parte și România, un subiect sensibil din punct de vedere politic. 

Într-un compromis, președinția irlandeză a propus menținerea fondurilor dorite de Grupul Coeziunii, în detrimentul altor domenii, precum apărarea, competitivitatea și ajutorul pentru dezvoltare. 

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday