Administrația Trump a pornit o amplă operațiune de șantaj împotriva Europei, arată Politico într-o analiză. Înalți oficiali ai Casei Albe au condus o campanie prin care au presat statele europene să elibereze motorină din rezervele strategice, pentru a tempera creșterea prețurilor și i-au amenințat că, în caz contrar, SUA vor interzice exporturile de motorină, de care Europa a devenit din ce în ce mai dependentă.

În loc să apeleze la Agenția Internațională pentru Energie, pentru a-și face cunoscute cerințele, așa cum se face în mod tradițional atunci când vine vorba de eliberări coordonate, oficialii americani au contactat telefonic fiecare țară cu putere de decizie în această problemă. De exemplu, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a sunat miercuri la Berlin și a solicitat eliberarea a 120 de milioane de barili, conform unui oficial european citat de Politico. Spre sfârșitul zilei de joi, oficialii americani l-au contactat direct pe președintele francez Emmanuel Macron pentru a solicita eliberarea a 100 de milioane de barili, potrivit unui alt oficial.

În aceste condiții, oficialii europeni au decis inițial să apeleze la AIE pentru a negocia această problemă. Insistențele SUA au condus, însă, în cele din urmă, la anunțul țărilor G7, care au decis că vor elibera 100 de milioane de barili de motorină și țiței din rezervele lor strategice în următoarele patru luni. Decizia a venit deși, la nivel intern, reprezentanții europeni au considerat cererea SUA un real șantaj, scrie Politico, care a obținut informațiile de la persoane informate cu privire la această chestiune.

În Germania, de exemplu, cei care au participat la o reuniune de urgență convocată pentru a discuta această problemă, au căzut de acord că presiunea pe care Administrația Trump o pune asupra europenilor este doar o strategie folosită pentru a liniști electoratul american. În SUA urmează alegerile de la jumătatea mandatului, iar Donald Trump este îngrijorat că și-ar putea pierde susținerea, în condițiile în care războiul pe care l-a pornit împotriva Iranului a dus la creșterea accentuată a prețurilor carburanților.

În ciuda indignării pe care cererea și insistențele americanilor le-au provocat, oficialii europeni s-au gândit cum să-l mulțumească pe președintele Donald Trump fără a părea că cedează amenințărilor sale. De asemenea, o altă întrebare a fost dacă se putea conta pe președinte că nu va interzice exporturile de motorină, chiar dacă ar fi de acord cu cerințele sale.

Americanii, inclusiv Donald Trump, au salutat decizia europenilor. Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că măsurile vor aduce o ușurare necesară în ceea ce privește situația prețurilor ridicate. Totuși, unii diplomați ai UE, care au fost informați cu privire la discuțiile de urgență de vineri, au declarat că decizia de a elibera petrol nu a fost o victorie reală pentru SUA. Aceasta a fost o reafirmare a unui angajament pe care statele și l-au asumat în martie, de a elibera 400 de milioane de barili. De acesta nu au beneficiat statele europene până acum, deoarece țițeiul eliberat astfel nu a putut concura cu cel american mai ieftin. 

Analiștii de la ClearView Energy Partners au subliniat, într-o notă emisă vineri, că limbajul aparent “incoerent” din declarația G7, părea să facă referire la comunicatul din martie. De altfel, nu este clar nici ce cantitate de petrol ar proveni exclusiv din statele G7, din Europa în sens larg sau de la alți parteneri AIE, a mai transmis ClearView. Doi înalți oficiali, consultați de Politico, au fost de acord că angajamentul de vineri al statelor G7 a fost “fals”.

Politico scrie că nici secretarul american pentru Energie și nici șeful Trezoreriei SUA nu au susținut măsura de a opri exporturile de motorină către Europa. În urma unor studii, s-a constatat că o astfel de mișcare s-ar dovedi dezavantajoasă, întrucât ar majora prețul motorinei și i-ar forța de producători să își reducă activitatea.

Analiză integrală Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday