BNR a cotat Euro la 5,3447 lei, cu mult peste valoarea record înregistrată pe 23 septembrie (5,2788). Cu o zi în urmă, leul s-a depreciat puternic și a trecut de 5,33 lei pe piața interbancară. Anterior, euro fusese cotat de BNR la 5,2777 lei, în scădere față de miercuri, când fusese 5,2785 lei.

În același timp, leul s-a depreciat și în raport cu dolarul. Moneda americană a urcat 4,75 lei. Evoluțiile au loc în contextul în care criza politică a fost prelungită după ce învestirea Guvernului Mureșan a fost respinsă la vot, în parlament, miercuri după-amiază.

Reamintin, în această seară, Agenția Standard & Poor’s anunță, după închiderea piețelor, ratingul de țară al României. Decizia vine după luni de instabilitate politică și într-un moment în care costurile de finanțare au crescut. În aprilie, agenția a reconfirmat ratingul la ultima treaptă recomandată investițiilor.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday