Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a precizat că devierea către Dubai a zborului operat de FlyDubai către Israel nu este considerată a fi un incident de deturnare. Zborul comercial decolase de la Dubai și avea destinația Tel Aviv, dar și-a schimbat cursul deasupra Arabiei Saudite. Potrivit datelor de pe platformele de monitorizare, aeronava a trimis inițial codul 7700, care semnalează o urgență, apoi codul 7500, care indică o deturnare sau o interferență ilegală.

În acest context, avioanele de vânătoare ale armatei israeliene au fost trimise s-o intercepteze, potrivit unor informații oferite CNN de un oficial israelian, sub protecția anonimatului. Publicația americană și agenția Reuters scriu, tot pe baza declarațiilor de la surse, că emiterea codurilor s-a datorat unui conflict fizic între piloți, în urma căreia aeronava comercială a pierdut altitudine.

Avionul comercial a aterizat în urmă cu scurt timp pe aeroportul Tabuk din Arabia Saudită. La bordul acestuia s-au aflat circa 180 de pasageri.

Surse alternative: Reuters, CNN, Times of Israel

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday