UPDATE, ora 17:15. Poliția a anunțat că a arestat cinci bărbați care fuseseră reținuți anterior pentru infracțiuni cu explozibili, ca ulterior să fie arestați și sub suspiciunea de pregătire a unui act terorist. Anterior, polițiștii au fost sesizați că trei vehicule se îndreptau spre baza aeriană.
În cadrul unei conferințe de presă, adjunctul șefului poliției Richard Ocone a oferit mai multe detalii despre incident, spunând că poliția a primit azi-noapte, în jurul orei locale 00:45, un apel “referitor la trei vehicule suspecte care se îndreptau spre baza RAF Fairford”.
Ocone a precizat că în jurul vehiculelor “s-a instituit un cordon de 400 de metri în jurul vehiculelor, în timp ce acestea erau examinate de Unitatea de dezamorsare a munițiilor explozive a Armatei”. Acesta a adăugat că zona este încă izolată “din motive de precauție” și că “publicul se poate aștepta ca serviciile de urgență să fie prezente în zonă pentru mai mult timp”.
Aproximativ 85 de gospodării din apropierea bazei RAF Fairford au fost evacuate, iar locuitorii ar putea fi nevoiți să stea departe de case peste noapte, în timp ce serviciile de urgență se asigură că zona este sigură, a declarat un consilier al comitatului Gloucestershire.
Comisarul adjunct Vicki Evans afirmă că ancheta se află “în etapele incipiente, iar cinci bărbați rămân în arest”.
Știrea inițială: Alertă în Marea Britanie. Poliția a declarat un “incident major”, duminică dimineața, lângă baza aeriană Fairford (120 km vest de Londra) și a comunicat că a arestat mai multe persoane suspectate de “infracțiuni cu explozibili”. Mai multe locuințe au fost evacuate, iar geniști ai armatei și poliției sunt prezenți în zonă, în ceea ce pare a fi o operațiune de căutare, inclusiv prin verificarea unor vehicule.
Deși nu este deocamdată clar în ce constă incidentul, Reuters a aflat că poliția britanică a arestat mai mulți bărbați sub suspiciunea de “infracțiuni care implică dispozitive explozive și explozibili”. Mai multe locuințe din satul Whelford, care se află lângă baza aeriană RAF Fairford, au fost evacuate, iar geniștii armatei britanice verifică mai multe vehicule.

Potrivit autorităților britanice, zona a fost izolată și incidentul este considerat sub control. Locuitorii evacuați din Whelford au fost transportați la un centru de agrement, iar în apropierea bazei aeriene a fost mobilizat un număr mare de echipaje de urgență. Un martor citat de Reuters a văzut aproximativ 30 de mașini de poliție ambulanțe și autospeciale de pompieri în Fairford.

Accesul la intrarea principală a bazei este închis, iar Forțele Aeriene americane, care folosesc această bază, au refuzat să ofere orice fel de detalii. Un purtător de cuvânt a declarat că militarii și celelalte unități americane din Marea Britanie rămân în alertă și vor lua măsurile necesare pentru protejarea persoanelor din zonă. Oficialul a precizat că autoritățile evaluează permanent mai mulți factori pentru a stabili ce măsuri de securitate trebuie aplicate sau modificate.
RAF Fairford este singura bază NATO din Europa care poate opera avioanele foarte grele ale SUA (așa cum ar fi bombardierele B-52 sau B-1) și are o importanță strategică pentru operațiunile americane, fiind folosită și în războiul cu Iranul.
În iulie, Marea Britanie a anunțat că forțele sale armate sunt pregătite să apere țara, după ce Gardienii Revoluției din Iran au avertizat Marea Britanie să nu permită bombardierelor americane să decoleze de la Fairford.
Autoritățile britanice nu au stabilit deocamdată că incidentul de la Whelford are legătură cu Iranul sau Rusia, ori cu activitatea militară desfășurată la RAF Fairford.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.