
Înțelegerea face parte din rezultatele vizitei de stat, de trei zile, pe care președintele chinez Xi Jinping a efectuat-o la Washington, unde a avut discuții cu liderul american Donald Trump. Potrivit unui comunicat emis de Casa Albă, China și SUA au ajuns la un consens asupra unor recomandări pentru aplicarea unor tarife mai favorabile mărfurilor care nu sunt considerate sensibile sau strategice, în valoare de 30 de miliarde de dolari în fiecare direcție.
Astfel, SUA vor putea exporta în China produse agricole, pește și fructe de mare, lemn și produse din lemn, cosmetice și dispozitive medicale. La rândul său, China va putea exporta în SUA electrocasnice mici, jucării, decorațiuni pentru sărbători și scaune auto pentru copii.
Ministerul chinex de Externe a anunțat că cele două părți au convenit, de asemenea, să înființeze un consiliu comercial și să extindă rezultatele discuțiilor anterioare care au avut loc la Kuala Lumpur, din octombrie anul trecut, arată Reuters.
Acordul vine în urma unor demersuri anterioare ale celor mai mari două economii globale de a prelungi cu două luni un armistițiu comerciale care trebuia să expire pe 10 noiembrie. Astfel, China și SUA au convenit să prelungească armistițiul comercial până în ianuarie, iar consensul va permite mai mult timp pentru a lucra la un acord comerciale potențial mai amplu, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent.
În ceea ce privește inteligența artificială, cele două părți au convenit să poarte un dialog privind riscurile și beneficiile acestei tehnologii și să înființeze un canal de comunicare pentru incidentele legate de inteligența artificială, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Chinei. Următoarea rundă de discuții este programată pentru luna noiembrie.
Ministerul a mai precizat într-o declarație separată că Beijingul respectă utilizarea de către Washington a termenului “super-inteligență” în locul celui de “inteligență artificială”. Pe măsură ce tehnologia AI continuă să avanseze, cele două părți ar trebui să intensifice schimburile și să depună eforturi pentru a ajunge la un consens în concordanță cu noile evoluții, se mai arată în declarație.
În ceea ce privește politica externă, cei doi lideri au convenit că Iranul ar trebui să-și îndeplinească angajamentul de a nu dezvolta arme nucleare și că nicio țară sau entitate nu ar trebui să impună taxe de tranzit pe căile navigabile internaționale, a mai precizat ministerul.
Vizita de stat a lui Xi Jinping, care s-a încheiat vineri, a pus în evidență mai degrabă diplomația personală decât mari progrese publice, remarcă Reuters. Xi a aterizat între timp la Beijing, a informat sâmbătă agenția de știri de stat chineză Xinhua.
“Această vizită istorică a îmbogățit relația constructivă și stabilă dintre China și SUA, a susținut stabilitatea generală a relațiilor bilaterale, a deschis un nou capitol în relațiile dintre China și SUA și va avea un impact de anvergură asupra păcii și dezvoltării mondiale”, a transmis ministrul chinez de Externe, Wang Yi, într-un comunicat.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.