Noua abordare a Administrației Trump vine în timp ce Congresul SUA a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care au scopul de a crește presiunea asupra Moscovei și de a o determina să facă concesii. Spre deosebire de Congres, însă, administrația pune accent tot mai mare pe stimulente economice pentru Rusia. Pachetul de sancțiuni permite președintelui Donald Trump să impună tarife de până la 100% asupra țărilor care cumpără cantități mari de petrol sau gaze rusești. Documentul prevede și sancțiuni împotriva unor oficiali ruși, oameni de afaceri și instituții financiare. De altfel, Trump a spus că intenționează să semneze propunerea.
Totuși, în același timp, Casa Albă analizează posibilitatea unor acorduri economice cu Rusia înainte de încheierea războiului. Un oficial american a spus că astfel de acorduri ar putea demonstra că SUA sunt serioase în privința unei reluări a relațiilor cu Moscova. Oficialul a mai spus că Administrația Trump vrea să creeze mai multe motive pentru ca membri ai elitei ruse să susțină pacea. Potrivit acestuia, încheierea unor acorduri comerciale înainte de sfârșitul războiului i-ar putea convinge pe cei din jurul lui Putin care se opun SUA că Trump dorește cu adevărat o nouă relație cu Rusia.
Această poziție reprezintă o schimbare față de declarațiile lui Trump de anul trecut fiindcă, înaintea summitului din Alaska cu Putin, Trump a spus că Rusia și SUA vor putea face afaceri doar după soluționarea războiului.
Nu este clar ce acorduri comerciale se află concret pe masa negocierilor. Consilierul lui Putin pentru politică externă, Yuri Ushakov, a declarat după întâlnirea dintre Putin, emisarul american Steve Witkoff și Jared Kushner de la începutul acestei luni, că cele două părți au discutat în detaliu despre probleme economice și despre posibile proiecte ruso-americane importante și “reciproc avantajoase”.
Schimbarea de abordare vine după ce negocierile privind războiul au intrat într-un impas. Unul dintre principalele obstacole este cererea lui Putin ca Ucraina să se retragă din restul regiunii Donbas pe care încă o controlează, însă Ucraina nu acceptă această condiție.
Jared Kushner a vorbit despre acest blocaj într-o intervenție video la reuniunea anuală YES de la Kiev. El a spus că Putin și-a prezentat clar obiectivele și că dacă Ucraina ar accepta retragerea până la linia cerută de Rusia “restul acordului” ar fi pregătit.
Negocierile pentru încheierea războiului durează de mai bine de patru ani și jumătate, timp în care au murit sute de mii de oameni, subliniază NYT. Discuțiile au intrat în mare parte în impas la începutul acestui an după ce Witkoff și Kushner și-au concentrat atenția asupra războiului dintre SUA și Iran.
Călătoria lui Witkoff și Kushner la Moscova și apoi la Kiev în această lună pare să fi avut ca scop reluarea negocierilor. Oficialii ucraineni au spus că discuțiile trilaterale dintre SUA, Ucraina și Rusia ar putea fi reluate în octombrie. Printre subiectele posibile se află și un armistițiu limitat. Acesta ar putea prevedea oprirea atacurilor asupra transporturilor maritime din Marea Neagră sau asupra infrastructurii energetice.
Sursa: The New York Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.