Purtătorul de cuvânt al grupării Houthi, Yahya Saree, a fost cel care a vorbit despre doborârea unui avion de vânătoare F-15 al Forțelor Aeriene Regale Saudite, deasupra provinciei Marib. “Avionul de vânătoare a fost doborât cu o rachetă sol-aer (SAM) fabricată local”, a spus Saree, care nu a prezentat dovezi. Este de precizat că nici oficialii saudiți nu au oferit încă un punct de vedere.

Saree nu a precizat când a avut loc presupusul incident și a susținut că avioanele Forțelor Aeriene Regale Saudite au efectuat peste 450 de atacuri aeriene în Yemen, de la începutul săptămânii. Oficialii din cadrul guvernului susținut de Arabia Saudită, care controlează sudul Yemenului, au recunoscut că forțele lor și cele ale Arabiei Saudite desfășurau atacuri aeriene asupra pozițiilor houthi.

Potrivit lui Saree, gruparea susținută de Iran ar fi respins două formații de avioane saudite de vânătoare F-15 și Eurofighter Typhoon, venite să caute resturile aeronavei F-15 doborâte.

La rândul său, guvernul saudit a precizat că apărarea sa aeriană a doborât marți o dronă a grupării Houthi la sud de Mecca, într-un atac care, potrivit autorităților, a depășit o “linie roșie”. Purtătorul de cuvânt al grupării Houthi a negat că gruparea ar fi vizat Mecca și a spus că rapoartele saudite sunt o înscenare în scopuri propagandistice.

Houthi, care încă de săptămâna trecută au avansat rapid prin orașele yemenite de-a lungul coastei Mării Roșii și au capturat insule în strâmtoarea Bab el-Mandeb, au difuzat în cursul nopții imagini video de pe câmpul de luptă în care se vede cum luptătorii lor confiscă vehicule blindate de la forțele susținute de Arabia Saudită.

Extinderea conflictului în Yemen amenință să agraveze criza globală a aprovizionării cu energie, provocată de războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului, care durează de șase luni și care a perturbat traficul maritim prin Strâmtoarea Hormuz. Cotația țițeiului Brent a oscilat miercuri în jurul valorii de 108 dolari pe baril.

Traderii au avertizat că o închidere prelungită a conductei Est-Vest din Arabia Saudită ar putea reduce cu până la 4% oferta mondială de petrol. Arabia Saudită nu a precizat când ar putea fi reluate operațiunile, dar secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că țițeiul ar trebui să fie transportat prin conductă în câteva zile.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday