
Garry Kasparov scrie, într-un articol de opinie publicat de The Telegraph, că Vladimir Putin este “un actor rațional, în ciuda dorinței de a-l vedea drept un megaloman rupt de realitate. În ultimele săptămâni, Putin a obținut o serie de victorii în ofensiva sa împotriva Occidentului. John Ratcliff, directorul CIA, s-a deplasat la Moscova pentru a discuta cu oficialii ruși, dar avem puține informații despre tot ce s-a discutat sau despre ce compromisuri ar fi putut fi făcute cu regimul. Apoi, negociatorii de încredere ai lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au efectuat la rândul lor o vizită la Moscova pentru a negocia cu liderul rus. Cred că această călătorie a fost următorul pas într-o serie de concesii făcute lui Putin, consolidându-i astfel încrederea în abilitatea de a manipula Vestul”.
Kasparov mai susține că victoria categorică a AfD în alegerile din landul Saxonia-Anhalt nu face decât să-l încurajeze și mai mult pe liderul rus, întărindu-i convingerea că poate juca un rol important în politica țărilor occidentale. În același timp, Kasparov salută faptul că statele de pe flancul estic al NATO încep să recunoască amenințarea rusă. Premierul polonez, Donald Tusk, a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre pericolul pentru Europa de Est și a avertizat asupra repetării politicii de reconciliere cu Germania lui Adolf Hitler, din 1938.
“Salut aceste conștientizări, dar sper că nu reprezintă prea puțin și vin prea târziu. Se pare că cel puțin anumite părți ale Europei se trezesc din lunga lor moțăială. Totuși, ele se află încă în acea stare intermediară dintre somn și veghe, în care începi să percepi mediul înconjurător, dar nu îl înregistrezi încă cu claritate. O conștientizare care se conturează încet nu va fi suficientă pentru a câștiga războiul împotriva lui Putin”, notează activistul pentru democrație.
“Inițial, o diplomație fermă ar fi putut fi suficientă pentru a respinge amenințarea rusă. Mai târziu, sancțiuni economice aplicate cu fermitate ar fi putut rezolva problema. Și mai târziu, o asistență militară mai limitată acordată Ucrainei ar fi fost suficientă. Dar acum nu există altă opțiune decât genul de efort militar intens care va garanta victoria Ucrainei și, procedând astfel, va duce la prăbușirea regimului lui Putin”, a mai susținut Kasparov. El reia în termeni mai simpli, spunând că nimic altceva decât distrugerea statului rus în forma sa actuală nu va fi suficient pentru a proteja pacea și prosperitatea Vestului: “Războiul din Ucraina nu se va opri dacă Putin va cuceri Donbasul; acesta își va schimba pur și simplu forma și se va extinde către Țările Baltice, iar apoi către restul Europei, așa cum încep să recunoască acum liderii europeni”.
De asemenea, susține că Putin nu ar urmări neapărat o victorie militară într-un eventual atac asupra NATO, ci mai degrabă subminarea continuă a instituțiilor occidentale, să creeze confuzie și să fractureze tabăra adversă, “exact cum ar face un agent KGB bine instruit”. Kasparov consideră că singura modalitate de a descuraja un dictator este prin forță, mai exact prin stabilirea unor “linii roșii” clare și a unor modalități clare de răspuns dacă acestea ar fi depășite.
“În acest moment critic, fac apel la Europa să-i facă față lui Putin cu aceeași urgență și același sânge rece cu care acesta a purtat războiul în Ucraina, având în vedere amenințarea iminentă la adresa Europei de Est”, transmite Kasparov. În încheiere, el scrie că Europa trebuie să asigure protecția completă a spațiului aerian ucrainean, ceea ce, spune el, este minimul necesar pentru un aliat aflat în război. Mai solicită și trimiterea imediată a armelor de care Ucraina are nevoie, cum ar fi sistemele de apărare Patriot, să închidă portițele de ocolire a sancțiunilor, să rupă relațiile diplomatice cu Rusia – prin rechemarea tuturor ambasadorilor la Moscova și prin interzicerea participării Rusiei la organismele internaționale fondate pe principii democratice, precum și confiscarea fondurilor suverane rusești pentru finanțarea nevoilor armatei ucrainene.
Materialul integral, în limba engleză, pe The Telegraph
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.