Decizia Băncii Centrale Europene vine după ce inflația anuală în Zona Euro a urcat la 3,3% în august, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. În luna iulie, BCE a decis să majoreze dobânzile de referință cu 0,25%, pentru prima dată din 2023, în încercarea de a limita creșterea inflației, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu care a dus la scumpirea energiei. Joi, 10 septembrie, Banca Centrală Europeană a majorat cu încă 0,25% dobânda de referință până la nivelul de 2,5%.

Conflictul din Orientul Mijlociu continuă să genereze presiuni inflaționiste, iar inflația se preconizează că va rămâne mult peste țintă pentru o perioadă extinsă. Decizia de astăzi subliniază angajamentul Consiliului Guvernatorilor de a stabili o politică monetară care să asigure stabilizarea inflației la ținta de 2% pe termen mediu”, argumentează BCE decizia.

Piețele financiare anticipau aproape în totalitate o creștere cu 0,25 puncte procentuale a dobânzii de politică monetară la ședința din 10 septembrie.

BCE anticipează că inflația în Zona Euro se va situa la 3% în 2026, la 2,5% în 2027 și 2,1% în 2028. Pentru inflația de bază (care exclude prețurilor produselor cu prețuri volatile, precum energia și combustibilii), BCE prevede că aceasta se va situa la 2,5% în 2026, 2,6% în 2027 și 2,3% în 2028. BCE a majorat, de asemenea, previziunile privind creștere economică pentru 2026, la 0,9%, față de 0,8% cât estima în iunie.

La începutului anului, inflația în Zona Euro (1,7%) se afla sub ținta BCE, de 2%. După izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, care a cauzat o scumpirea a țițeiului și gazelor naturale, inflația în Zona Euro a crescut până la 3,3% în august. În ceea ce privește situația economiilor mari din Zona Euro, inflația anuală a fost în august de Germania 2,9%, în Franța de 2,7%, în Spania de 4,5% și în Italia de 3,2%.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday