Partidul extremist AfD a reușit să câștige 39 de locuri în parlamentul regional și ar mai avea nevoie de trei voturi pentru a face guvernul local. Le poate obține de la un alt partid extremist-populist, BSW, care s-a desprins din partidul de extremă stânga Die Linke, moștenitorul fostului partid comunist din Germania de Est (RDG), și care are cinci locuri.
Clasat pe locul al doilea, dar la mare distanță, CDU, partidul cancelarului Merz, are doar 15 locuri în parlamentul landului Saxonia-Anhalt, pe care l-a dominat în ultimii 24 de ani. Teoretic și acesta poate face un guvern minoritar cu socialiștii și verzii, dar numai cu susținerea Die Linke (care are opt locuri).

Deși landul Saxonia-Anhalt are doar două milioane de locuitori, riscul de “contaminare politică” este considerat ridicat, în condițiile în care AfD este în preferințele electoratului în toate landurile din fosta Germanie de Est, iar, la alegerile de duminică din Saxonia-Anhalt a reușit să ia 53-55% din voturile populației cu vârste între 30 și 60 de ani, pe o participare masivă la vot, de 80%.
În programul său electoral, AfD a promis “deportarea din primul minut!” a imigranților care nu au permis de ședere, reguli mult mai stricte privind acordarea azilului politic, muncă obligatorie pentru solicitanții de azil, dar și scoaterea copiilor și adolescenților care nu au reședință permanentă în Germania din școlile normale.
Rămâne neclar câte dintre aceste măsuri ar putea implementa legal un guvern local, în condițiile în care multe dintre ele încalcă drepturi fundamentale prevăzute în Constituția Germaniei și în tratatele europene.

Saxonia-Anhalt este grav afectată de depopulare, în ultimii 30 de ani populația sa scăzând de la aproape 3 milioane de locuitori la doar 2,1 milioane astăzi.
AfD solicită de ani buni o apropiere de Rusia și încetarea sancțiunilor, concomitent cu expulzarea refugiațiilor ucraineni. AfD dorește, de asemenea, să extindă instruirea în limba rusă în școli și să recruteze în mod specific vorbitori nativi de limba rusă în acest scop.
În Germania, cele 16 guverne regionale nu au nicio autoritate asupra politicii externe și de apărare a Germaniei, nici nu pot expulza persoane din Germania. Totuși, un cancelar regional al AfD ar putea influența aceste teme prin intermediul Bundesratului, camera parlamentului care reprezintă landurile. Legalitatea partidului AfD este contestată, serviciile de securitate ale Germaniei stabilind că acesta este un partid extremist, ale cărui scopuri contravin constituției. Totuși, instanțeele germane încă nu s-au pronunțat definitiv pe acest statut.
Foto: Tomnex| Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.