“Pentru a nu crea o așteptare nejustificată, pot spune doar că mai devreme de 10 septembrie nu există condiții pentru a redeschide centrala de la Cernavodă”, a afirmat la B1 TV secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, citat de G4Media.ro. Acesta a precizat că este nevoie să se confirme că nivelul Dunării permite funcționarea fără întreruperi. Centrala are nevoie de un nivel constant al apei pentru sistemele care asigură răcirea reactoarelor. O creștere temporară a debitului nu este suficientă, deoarece există riscul ca producția să fie reluată, iar centrala să fie nevoită să se oprească din nou după câteva zile.

Centrala de la Cernavodă și-a oprit producția în urmă cu trei săptămâni, din cauza scăderii nivelului Dunării. Pentru a menține condițiile necesare funcționării, autoritățile au încercat să direcționeze un volum mai mare de apă către zona centralei, inclusiv prin dislocarea unei stânci și scufundarea controlată a patru barje.

Bușoi a precizat că obiectivul este ca ambele reactoare să funcționeze în această toamnă și la începutul iernii. Unitatea 1 urmează să intre de anul viitor într-un amplu program de retehnologizare, care va presupune oprirea reactorului pentru mai mult de doi ani.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday