“Am avut o navă care a fost lovită, la limita apelor noastre teritoriale, dar în afară. Prin intervenția Gărzii de Coastă, toți membrii echipajului au fost salvați. Felicit echipele, care au acționat prompt. (…) Nava a fost lovită și pare că s-a scufundat, pentru moment, nu știm de cine. O să fie o cercetare, nu e momentul să ne lansăm în speculații acum”, a anunțat președintele Nicușor Dan joi seară, de la Chișinău.

Garda de Coastă a fost anunțată, la ora 19, că la bordul unei nave comerciale care tranzita zona economică exclusivă a României a avut loc un incendiu. Nava se afla la aproximativ 20 de mile marine (circa 37 de kilometri) Sud-Est de Sfântul Gheorghe.

“În urma informațiilor transmise de către o navă comercială aflată în zonă, potrivit căreia au fost observate persoane în apă, polițiștii de frontieră au acționat imediat pentru căutarea și salvarea  acestora. În urma desfășurării operațiunii de salvare, până la ora 21, toate cele 12 persoane care s-au aflat la bordul navei comerciale au fost salvate. Dintre acestea, zece persoane au fost salvate de către polițiștii de frontieră, una dintre ele fiind rănită, iar alte două persoane au fost salvate de către echipajul navei comerciale”, a transmis Garda de Coastă.

Potrivit Autorităţii Navale Române (ANR) nava în cauză se numește ”PROGRESS IV”. Ea naviga sub pavilionul Republicii Dominicane.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday