Guvernul a informat, în această dimineață, că vineri au fost aprobate măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă. Concret, sunt prevăzute în continuare lucrări de dragare a cursului Dunării în regim de urgență în zona Cernavodă. De asemenea, pe cursul Dunării Vechi, “Apele Române” vor construi un epiu (n. r. – dig) care să devieze o parte din corpul de apă către canalul Dunăre – Marea Neagră și, astfel, către zona care asigură priza de apă pentru sistemele de răcire ale CNE Cernavodă.

“Pentru a suplimenta debitul Dunării, Ministerul Energiei și compania Hidroelectrica vor începe de astăzi să elibereze apă din acumulările de pe râul Olt cu o rată suplimentară zilnică medie de 50 de metri cubi pe secundă, timp de cinci zile. Această cantitate suplimentară de apă va fi folosită și pentru a produce o cantitate suplimentară de energie electrică”, mai transmite executivul.

“Apa din canalul Dunăre – Marea Neagră se constituie ca rezervă operațională, iar Administrația Canalelor Navigabile, la solicitarea CNE Cernavodă, va asigura eliberarea unui volum de apă către priza de apă a CNE Cernavodă. În zonă, Departamentul pentru Situații de Urgență va mobiliza pompe de mare capacitate furnizate de mai multe instituții, cu scopul de a menține – la nevoie – nivelul de apă necesar operării CNE Cernavodă”, precizează guvernul.

În condițiile debitului foarte scăzut al Dunării și în ciuda faptului că autoritățile au scufundat patru barje pe brațul Bala, pe 13 august Unitatea 2 a centralei a fost oprită controlat. Unitatea 1 fusese oprită pe 28 iulie.

Marți seară, Transelectria anunța că prognoza meteorologică pare să se îmbunătățească, iar ploile din Germania, Austria și Slovacia ar putea duce la creșterea debitului Dunării, săptămâna viitoare: “Această situația ar putea permite reevaluarea opțiunii pentru repornirea unei unități nucleare de la CNE Cernavodă”.

Conform Institutului pentru Gospodărirea Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în țară va fi staționar până luni, la 1.300 de metri cubi pe secundă, sub media multianuală a lunii august de 3.900 de metri cubi pe secundă. În perioada 25 – 28 august, va fi în creștere, până la 1.450 de metri cubi pe secundă.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday