Anunțul a fost făcut chiar de Dominic Fritz, care le-a mulțumit “celor peste 150 de colegi care în Comitetul Politic al USR de azi mi-au dat un vot unanim de încredere”. Ședința Comitetului Politic, în format hibrid, a fost convocată ieri de către Biroul Național al partidului.
“Mafia sistemului a crezut că legea anti-Fritz/anti-Timișoara ne va dezbina. S-au înșelat”, a mai scris Fritz, care este și primarul Timișoarei, în postarea de pe rețelele sociale. De precizat este că, în această seară, un protest are loc în Piața Operei din Timișoara, față de decizia Curții Constituționale pronunțate luni.
Reconfirmarea lui Dominic Fritz vine după ce Curtea Constituțională a validat luni “Amendamentul Fritz”, introdus de PSD în legea integrității, în urma căruia șeful USR își va pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Fritz a anunțat deja că va ataca decizia la CEDO, pentru că aceasta dispune pentru o faptă din trecut, iar Constituția prevede că legea acționează doar pentru viitor.
Foto: Facebook/Dominic Fritz
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.