Protestul din Piața Operei a început la ora 19. Este organizat de Asociația Alternativa Civică Timișoara, împreună cu Federația Inițiativa Timișoara, în urma deciziei CCR de a admite “Amendamentului Fritz” introdus de PSD. Organizatorii nu au oferit o estimare cu privire la numărul participanților, însă din imaginile de la fața locului pare că sunt prezente sute de persoane.
Decizia CCR de acum două zile, a creat un val de reacții în spațiul public. Conform acesteia, șeful USR își va pierde mandatul de primar al Timișoarei în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, însă Dominic Fritz a anunțat că va ataca decizia la CEDO, pentru că aceasta dispune pentru o faptă din trecut, iar Constituția prevede că legea acționează numai pentru viitor. Teoretic, președintele poate retrimite legea înapoi la parlament pentru reexaminare.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.