
Obiectele au fost descoperite în trei puncte diferite pe firul II de circulație și au fost îndepărtate înainte de trecerea trenului care a plecat din Mangalia spre Constanța la ora 12:40. Circulația feroviară nu a fost însă afectată, precizează CFR Infrastructură.
Obstacolele au fost descoperite în timpul verificărilor efectuate pe teren de un revizor de cale, care se deplasa dinspre Agigea. Amplasarea unor obiecte în acest spațiu poate pune în pericol siguranța trenurilor și poate duce la accidente grave.
“Poliția Transporturi Feroviare a fost sesizată și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care obiectele au ajuns pe calea ferată și pentru identificarea persoanelor responsabile”, mai transmite CFR Infrastructură. Alte două situații asemănătoare au fost înregistrate în lunile iunie și iulie, tot pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța. Și în aceste cazuri Poliția Transporturi Feroviare face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și identificarea celor responsabili.
Un alt incident grav a avut loc la Petroșani, chiar duminică, atunci când un tren de marfă a întâlnit pe linie mai multe elemente care puteau pune în pericol circulația. Trenul a întâlnit mai întâi dispozitivul folosit pentru manevrarea macazului, care fusese desfăcut și ridicat, iar apoi o placă de beton. CFR a anunțat că există indicii privind o intervenție neautorizată asupra infrastructurii feroviare.
Pe 28 iunie, pe linia Dărmănești-Cacica, mecanicul unui tren a observat trei traverse puse pe șine de persoane neidentificate.
Foto: Facebook/CFR Infrastructură
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.