Autoritățile din România oferă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat pentru TASS Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European din Ministerul rus de Externe.”Astăzi, România este deja implicată în furnizarea de sprijin militar-logistic direct regimului de la Kiev”, a spus diplomatul.

În opinia sa, portul moldovean Giurgiulești, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat de mult timp ”într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”. Iuri Pilipson a reamintit că achiziţionarea operatorului portului, prin care trec peste 70% din importurile şi exporturile moldoveneşti pe cale maritimă, a fost anunţată la Bucureşti ca un pas către ”reunificarea economică” şi s-a anunţat utilizarea acestui nod de transport ”în reconstrucţia Ucrainei”.

În altă ordine de idei, Iuri Pilipson a mai spus că majoritatea moldovenilor nu doresc ca ţara lor să se unească cu România. ”În ciuda presiunii propagandistice, marea majoritate a locuitorilor Republicii Moldova, din câte știm, nu vor să renunțe nici la identitatea lor națională, nici la statalitatea lor. Contrar sondajelor de opinie din România, care arată, se pare, un număr tot mai mare de susținători ai unificării, 76,7% dintre cetățenii moldoveni s-au identificat drept moldoveni, în timp ce doar 8% s-au identificat drept români. Acest lucru nu necesită aproape niciun comentariu”, a spus oficialul rus.

Potrivit diplomatului, ”promovarea subiectului unificării dintre cele două țări în mass-media face parte dintr-o campanie de modelare a opiniei publice moldovenești și de creare a impresiei unui sprijin tot mai mare al maselor pentru așa-numita unirea, așa cum este numit acolo procesul de unificare”.

Foto: Giurgiulesti International Free Port

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday