Ministerul Afacerilor Externe informează, joi seară, că autoritățile germane au pus în executare un mandat de arestare emis de Curtea Federală de Justiție din Renania de Nord-Westfalia, prin care a fost arestat un cetățean român.

Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară din partea cetățeanului român în cauză sau a familiei acestuia.

Anterior, publicația germană Die Zeit a scris că o femeie în vâstă de 45 de ani, cetățean român, a fost arestată sub acuzația de spionaj în favoarea Rusiei și de implicare într-un plan care-l viza pe directorul unei companii producătoare de drone, al cărui client este Ucraina. 

Potrivit informațiilor Die Zeit, serviciile de informații din Rusia plănuiau asasinarea lui Stefan Thumann, directorul companiei Donaustahl. Atacul a fost dejucat după ce servicii de informații din state partenere au notificat autoritățile germane.

Die Zeit a mai relatat că în martie, au fost arestate două persoane în Spania și în Renania de Nord-Westfalia, respectiv un ucrainean și o româncă identificată ca Alla S.. Între decembrie 2025 și martie acest an, cei doi l-ar fi supravegheat pe Thumann în apropierea locuinței sale, i-au filmat și fotografiat casa și sediile companiei. 

Procurorii federali i-au acuzat că au acționat ca agenți ai unui serviciu străin de informații. Thumann se află sub protecție sporită.

Surse alternative: Zeit.de, European Pravda

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday