Informaticianul și cercetătorul britanic, Demis Hassabis, unul dintre cei mai importanți cercetători din domeniul inteligenței artificiale și fondatorul Google DeepMind, renunță la funcția de director executiv al laboratorului de AI. Hassabis va deveni președintele DeepMind și, în același timp, va prelua nou-creata funcție de cercetător-șef al întregului grup Alphabet, urmând să se concentreze pe dezvoltarea inteligenței artificiale generale (AGI), pe impactul acesteia asupra societății și pe elaborarea unor viitoare reguli pentru industrie.
AGI reprezintă conceptul unei forme de AI capabile să învețe, să înțeleagă și să rezolve o gamă foarte largă de probleme la un nivel comparabil cu cel al unui om, fără a fi limitată la o singură sarcină. Spre deosebire de actualele sisteme de inteligență artificială generativă, care pot crea texte, imagini sau cod, dar sunt specializate pe anumite tipuri de activități, AGI ar putea transfera cunoștințe între domenii și s-ar adapta la situații noi în mod similar inteligenței umane. În prezent, un astfel de sistem nu există, însă dezvoltarea sa este unul dintre principalele obiective ale marilor companii din domeniul AI.
Conducerea operațională a Google DeepMind va fi preluată de Koray Kavukcuoglu, actualul director tehnologic al diviziei, care va avea funcția de senior vicepreședinte și va răspunde direct în fața CEO-ului Alphabet, Sundar Pichai. Schimbarea este interpretată de analiști drept un nou pas în integrarea DeepMind în structura comercială a Google și o orientare mai puternică spre transformarea cercetării în produse.
Hassabis, distins cu Premiul Nobel pentru Chimie în 2024, le-a transmis angajaților că se retrage din activitatea de management de zi cu zi pentru a se concentra asupra “perspectivei de ansamblu” și pentru a influența direcția în care se îndreaptă AGI, din ce în ce mai puternică. “Am ajuns la un moment crucial în istoria umanității. Am lucrat toată viața mea pentru AGI și acum, la fel ca mulți dintre voi, simt că este la îndemână. Este esențial să facem împreună pașii următori corect, pentru a ne asigura că totul decurge bine pentru umanitate și că vom intra într-o nouă eră incredibilă a descoperirilor și a minunilor”, a transmis acesta.
Reorganizarea este însoțită și de plecarea unor nume importante din echipa Google. Mai mulți lideri ai proiectului “Gemini”, inclusiv Jeff Dean, unul dintre cei mai respectați ingineri ai companiei, părăsește grupul după 27 de ani pentru a fonda startup-ul Discovery Loop, alături de alți cercetători de top. Noua companie va fi organizată ca o corporație de interes public, va primi investiții de la Google și va utiliza infrastructura de cloud a companiei.
Anunțul vine într-un moment dificil pentru Google în competiția din domeniul inteligenței artificiale. Deși cercetările companiei au pus bazele tehnologiilor care au declanșat actualul boom al AI, Google este percepută în prezent ca fiind în urma OpenAI și Anthropic în dezvoltarea celor mai performante modele și a agenților AI pentru programare. Lansarea celei mai noi versiuni a modelului Gemini a fost întârziată, iar în ultimele luni compania a pierdut mai mulți cercetători importanți în favoarea concurenței.
Hassabis va continua să conducă și Isomorphic Labs, compania desprinsă din DeepMind care dezvoltă sisteme AI pentru descoperirea de medicamente. El a afirmat că dorește să dedice mai mult timp utilizării inteligenței artificiale în medicină, spunând că “a venit momentul ca AI să demonstreze fără echivoc valoarea sa pentru lume, inclusiv prin contribuția la tratarea unor boli precum cancerul”.
Acțiunile Google au scăzut cu -5% în urma anunțului. Gigantul din domeniul motoarelor de căutare a achiziționat DeepMind în 2014 pentru aproximativ 460 de milioane de euro, ca o investiție în viitorul inteligenței artificiale.
Investitorii au primit cu rezerve reorganizarea, iar acțiunile Alphabet au scăzut cu 5% după anunț. Analiștii spun că mutările reflectă atât apropierea companiei de o nouă etapă în dezvoltarea AI, cât și presiunea tot mai mare exercitată de rivalii OpenAI și Anthropic, care au atras în ultimele luni mai mulți cercetători de elită ai Google.
Surse: Financial Times, Axios, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.