Planul lui Gianni Infantino de a permite investitorilor privați să cumpere participații într-o entitate ce ar urma să administreze Cupa Mondială și celelalte competiții a eșuat. Președintele FIFA a recunoscut că proiectul ”a creat diviziuni de o natură care nu mai sunt în interesul obiectivului”, pe fondul nemulțumirilor la nivel global.

După ce am ascultat cu atenție toate opiniile, a devenit clar că proiectul a creat diviziuni de o natură care, indiferent de nivelul de sprijin, nu mai sunt în interesul obiectivului inițial. Scopul nostru a fost întotdeauna – și va fi întotdeauna – să unim și să progresăm. Prin urmare, această propunere nu va fi pusă în aplicare. De acum înainte, intenția mea este să reunesc toate părțile interesate în zilele și săptămânile următoare, în spiritul interesului comun pentru jocul nostru și cu obiectivul de a continua dezvoltarea fotbalului peste tot, în special în acele țări care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Infantino.

The Guardian scrie că acum atenția se va îndrepta către viitorul lui Gianni Infantino, având în vedere amploarea revoltei din cadrul FIFA. Asociațiile membre erau deja nemulțumite de modul în care a gestionat cazul Folarin Balogun (cartonașul roșu anulat) de la Cupa Mondială, iar planul de a vinde acțiuni ale Cupei Mondiale de fotbal către investitori privați a stârnit și mai mult nemulțumirea acestora, ceea ce în final ar putea duce la schimbarea acestuia din funcție.

Decizia lui Infantino vine după ce trei confederații continentale (Europa, Asia și America) s-au opus ferm planului. Acestea reunesc 143 din cele 211 federații membre ale FIFA.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday