UPDATE, ora 13:55. ISU Constanța anunță că incendiul a fost lichidat, iar șoferul autocisternei a fost dus la spital.

Știrea în formă inițială. ISU Constanța informează că pompierii militari au fost solicitați să intervină la incendiul cu degajări mari de fum izbucnit în urma accidentului.

ISU Constanța mai transmite că, “având în vedere natura încărcăturii transportate, forțele de intervenție au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri. Primele locuințe se află la aproximativ trei kilometri de locul producerii evenimentului, astfel că, în acest moment, nu există un risc imediat pentru populație”. La locul intervenției acționează patru autospeciale de stingere, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. Totodată, în sprijin se deplasează autospeciala cu roboți de la ISU București-Ilfov și alte două autospeciale de stingere de la ISU Ialomița.

Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit la autocisternă. Traficul rutier pe DN2A, în zona incidentului, este oprit pe ambele sensuri.

Foto: ISU Constanța

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday