Mihailo Fedorov i-a mulțumit președintelui Volodimir Zelenski pentru propunerile de a continua activitatea în cadrul guvernului, dar a spus că există doar trei poziții care determină cursul războiului – președinte, ministru al Apărării și comandant-șef al armatei. “De aceea, nu voi accepta nicio altă funcție în afara celei de ministru al Apărării. Niciuna dintre celelalte funcții nu are autoritatea reală de a combate corupția în achiziții, de a finaliza transformarea continuă a armatei, de a planifica și implementa acțiuni și operațiuni asimetrice împotriva inamicului, de a eradica cultura minciunii și a iresponsabilității din cadrul sistemului și de a finaliza alte lucruri pe care echipa noastră le-a început deja în cadrul Ministerului Apărării”.
Fedorov a mai afirmat că, în ianuarie când a devenit ministru , echipa sa avea un plan specific pentru a pune capăt războiului. Elementele-cheie, potrivit lui, au fost protejarea spațiului aerian, stabilizarea frontului și lansarea de atacuri pentru a afecta economia Rusiei: “Timp de șase luni, am implementat constant acest plan. Pentru prima dată în ultimii ani, Ucraina a început să preia inițiativa pe câmpul de luptă. Rezultatele noastre colective au creat ceva fără precedent, o fereastră de oportunitate pentru a determina Rusia spre pace, prin forță. Și nu ne putem permite să o pierdem”.
Zelenski declarase că i-a oferit lui Fedorov mai multe posturi, inclusiv acela de viceprim-ministru pentru inovație în domeniul militar. BBC amintește că îndepărtarea lui Fedorov, apreciat pentru îmbunătățirea performanțelor Armatei Ucrainene, a declanșat proteste în masă și l-a determinat pe președinte să-l schimbe din funcție și pe comandantul-șef Oleksandr Sîrskîi, aflat în conflict cu Fedorov. Unii protestatari au spus că demiterea lui Sîrskîi nu este suficientă și că vor continua demonstrațiile până când Fedorov va reveni în fruntea ministerului.
Publicația britanică mai scrie că Fedorov a fost recunoscut și pentru inițiativa “Armata Dronelor” și pentru lupta cu corupția. Sîrskîi, care a jucat un rol-cheie în apărarea Kievului în primele zile ale invaziei rusești, în februarie 2022, este văzut acum de mulți ca fiind un comandant de școală sovietică, reticent la implementarea unor schimbări radicale în armată.
Surse alternative: BBC, Pravda.ua
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.