Patru persoane familiarizate cu activitatea serviciilor americane de informații au declarat pentru Reuters că analiștii din servicii verifică posibilitatea ca Rusia să fi oferit Iranului informații de țintire sau tehnologie pentru îmbunătățirea dronelor. Încă nu există o concluzie privind potențiala implicare. Eficiența și precizia aparentă a loviturilor, precum și sprijinul mai amplu acordat de Rusia Iranului ar putea servi drept posibile dovezi, au mai adăugat acestea.

Reuters și alte publicații au relatat că Rusia a oferit Iranului sprijin pentru identificarea țintelor, precum și alte forme de sprijin, în timpul atacurilor asupra țintelor americane din zona Golfului, în general, însă ancheta privind atacurile asupra facilităților CIA este dezvăluită în premieră.

Atacurile au avut loc în luna martie și au vizat cel puțin două locații ale CIA. Una dintre acestea a fost stația din ambasada americană din Riyadh, Arabia Saudită, iar cealaltă a fost o facilitate din estul Irakului. Unele surse au afirmat că ar fi fost lovite și alte obiective, dar numărul exact al acestora nu este cunoscut.

Doi oficiali occidentali din Orientul Mijlociu spun că atacul asupra locației din Riyadh ar fi implicat două drone Shahed modificate, cu sprijin rusesc. Potrivit acestora, prima dronă ar fi lovit o zonă vulnerabilă a clădirii și ar fi creat o breșă, iar a doua ar fi trecut prin deschidere și ar fi explodat. Atacul nu a provocat victime.

Investigația americană urmărește și posibilitatea ca Iranul să fi primit de la Rusia informații despre locațiile unor facilități CIA. Un document al unei agenții occidentale de informații indică faptul că Moscova ar fi putut avea un rol în identificarea unor ținte din regiune.

Rusia ar fi ajutat anterior Iranul să îmbunătățească precizia dronelor cu rază lungă de acțiune, Shahed-136, prin furnizarea sistemului de navigație prin satelit. Acest sistem este considerat mai precis și mai greu de blocat decât tehnologiile iraniene existente. Kremlinul a respins acuzațiile și a declarat că informațiile despre sprijinul militar oferit Iranului sunt false.

Totuși, unii oficiali avertizează că Iranul ar fi putut viza obiective americane în general, iar lovirea unei facilități CIA ar fi putut fi rezultatul unei alegeri mai largi. Anumiți analiști consideră că Rusia este una dintre puținele țări care ar avea capacitatea și interesul de a furniza astfel de informații.

Daniel Hoffman, fost ofițer de operațiuni sub acoperire în CIA, a declarat că “un sprijin rusesc pentru Iran nu ar fi surprinzător, având în vedere relația strategică dintre cele două state și opoziția lor față de influența Statelor Unite”.

Casa Albă a solicitat clarificări ale CIA, dar nu a oferit un răspuns încă. Iranul, Rusia și Arabia Saudită nu au răspuns solicitărilor de comentarii. Dacă implicarea Rusiei va fi confirmată, cazul ar putea indica o cooperare militară mai strânsă între Moscova și Teheran împotriva intereselor americane din regiune.

Temerile privind posibilitatea ca Rusia să ofere Iranului informații pentru localizarea țintelor au crescut după atacul iranian asupra unei baze aeriene americane din Iordania, soldat cu doi morți.

Sursa: Reuters

Poza: OnePixelStudio | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday