Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al grupării într-un discurs televizat. Yahya Saree a declarat că gruparea impune “o interdicție maritimă împotriva inamicului saudit”. Măsura pune în pericol transportul a milioane de barili de petrol pe care Arabia Saudită le exportă prin Marea Roșie.

Houthi susțin că blocada este un răspuns la ceea ce numesc “asediul impus de Arabia Saudită asupra populației din Yemen” de aproape 12 ani. Potrivit grupării susținută de Iran, Arabia Saudită a blocat porturile și aeroporturile controlate de houthi, pe uscat, pe mare și în aer și a exploatat resursele țării.

Decizia vine după o nouă escaladare a conflictului dintre cele două părți. Tensiunile dintre Arabia Saudită și rebelii houthi s-au intensificat după ce Riyadh-ul a atacat, săptămâna trecută, aeroportul din Sana’a, capitala Yemenului, aflat sub controlul lor. Atacul a încălcat armistițiul care era în vigoare din martie 2022. Atunci cele două părți au redus confruntările după mai mulți ani de război. Loviturile lansate săptămâna trecută au fost primele revendicate de houthi împotriva Arabiei Saudite de la intrarea în vigoare a armistițiului și au reprezentat cea mai gravă escaladare dintre cele două tabere din 2022 până în prezent.

Blocada anunțată de houthi poate afecta exporturile de petrol ale Arabiei Saudite prin Marea Roșie. Regatul transportă pe această rută milioane de barili de petrol. Cotația petrolului Brent a fluctuat puternic astăzi, dar se menține în jurul valorii de 88 de dolari pe baril.

Anterior, Iranul a cerut grupării houthi să fie pregătită să blocheze accesul în Marea Roșie și să atace nave comerciale dacă Statele Unite vor bombarda infrastructura energetică iraniană. Potrivit unor oficiali citați sub protecția anonimatului, liderii iranieni au discutat inclusiv posibilitatea închiderii strâmtorii Bab el-Mandeb, punctul de acces dintre Marea Roșie și Golful Aden, prin care trece o parte importantă a comerțului mondial și a transporturilor de petrol, în timp ce surse apropiate houthi susțin că gruparea desfășurase deja rachete și drone în zonă.

Anunțul privind blocada maritimă împotriva Arabiei Saudite confirmă că situația din Marea Roșie escaladează, într-un moment în care traficul prin Strâmtoarea Hormuz este deja grav afectat.

Surse: Reuters, Bloomberg

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday