Update, ora 10. În regiunea rusă Tambov, unde centrul logistic Wildberries a fost atacat cu drone ucrainene, șapte angajați din tura de noapte au murit, iar alte 24 de persoane au fost rănite.
Știrea inițială. Armata ucraineană a efectuat un atac cu drone la scară largă asupra regiunii Moscova, în noaptea de vineri spre sâmbătă, și a lovit ținte la est de capitală, relatează canalele media rusești de Telegram, citate de The Kiyv Independent. În fotografiile și videoclipurile postate de localnici pe rețelele sociale se vede un fum negru deasupra unui depozit de petrol din orașul Noghinsk, situat la aproximativ 50 de kilometri est de Kremlin. Ulterior, în cursul dimineții, un incendiu mare a fost observat și la un depozit important al unui retailer online rus ”Wildberries”, la sud de Noghinsk, în orașul Elektrostal.
The Wildberries distribution hub – the largest on the territory of the russian fascist invaders – has been completely destroyed in Elektrostal in Moscow region.
Ukraine will win. pic.twitter.com/1zxIrPPwwc
— Michael MacKay (@mhmck) July 18, 2026
Atacul asupra depozitului Wildberries este al doilea din aceeași noapte care a vizat infrastructura retailerului online. Un atac similar a avut loc asupra unui centru de distribuție din orașul Kotovsk, din regiunea Tambov, cu câteva ore înainte. Wildberries este cel mai mare retailer online din Rusia, fiind prezent și în alte țări din jur. Amploarea pagubelor nu este clară.
Nori mari de fum au fost raportați și deasupra capitalei Moscova. În acest context, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că peste 370 de drone ucrainene au fost lansate spre regiunea Moscova, 64 dintre ele fiind doborâte în timp ce se apropiau de capitală.

Atacul din noaptea de vineri spre sâmbătă asupra infrastructurii petroliere din regiunea capitalei Rusiei vine la exact o lună după ce forțele ucrainene au lansat cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei, lovind o rafinărie din Moscova, pe 18 iunie. Ucraina și-a intensificat atacurile asupra țintelor militare, industriale și energetice din Rusia, în ultimele luni, iar dronele ucrainene au ajuns în mod repetat la Moscova și în alte regiuni aflate la sute de kilometri de granița cu Ucraina. Ca răspuns, Rusia și-a consolidat apărarea aeriană în capitală și a desfășurat noi sisteme de apărare aeriană Pantsir-SMD-E.
Sursă: The Kiyv Independent
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.