Judecătorii CCR sunt așteptați să se pronunțe asupra unei cereri de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională cu privire la ordonanța prin care a fost adoptat programul SAFE de reînarmare al Uniunii Europene, la sesizarea lui Sorin Grindeanu. CCR a amânat deja decizia în acest caz de două ori până acum.
Liderul PSD, președinte al Camerei Deputaților, a sesizat CCR în urmă cu două luni să se pronunțe pe ordonanța de urgență referitoare la programul SAFE. Susține că a fost adoptată după ce guvernul a fost demis prin moțiune de cenzură, astfel că avea atribuții limitate.
Grindeanu solicită Curții să constate că ordonanța a fost adoptată cu depășirea competențelor constituționale. Un alt aspect considerat o problemă de către președintele PSD este faptul că ordonanța reglementează o soluție legislativă aflată deja în procedură parlamentară, “transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituţional şi prin nesocotirea, în acelaşi timp, a obligaţiei de loialitate constituţională faţă de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a ţării”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.