Comandamentul Central al SUA a anunțat noile atacuri într-o postare pe X, în care precizează: La ordinul Comandantului Suprem, forțele Comandamentului Central al SUA au început să efectueze atacuri suplimentare împotriva Iranului pentru a-i diminua și mai mult capacitatea de a amenința libertatea de navigație în Strâmtoarea Hormuz. Statele Unite trag Iranul la răspundere pentru recenta agresiune nejustificată împotriva navelor comerciale și a echipajelor civile care navighează liber pe o cale rută internațională vitală.”

Operațiunea de miercuri seară are loc la 24 de ore după ce SUA au lansat bombardamente asupra a peste 80 de ținte iraniene din jurul Strâmtorii Hormuz, ca răspuns la atacurile iraniene asupra unor nave care tranzitau calea navigabilă. În timpul zilei de miercuri, Donald Trump a făcut mai multe declarații cu privire la Iran, spunând că acordul de încetare a focului s-a încheiat și că urmează un nou atac de amploare.

Presa iraniană scrie că a fost întrerupt curentul în anumite părți ale țării și că opt explozii au fost auzite în orașul portuar Bandar Abbas, în sudul țării, iar sistemele de apărare aeriană au fost activate.

Surse: CNN, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday