În ultimele luni, Washingtonul a transmis Varșoviei mai multe avertismente cu privire la acest presupus complot, au declarat pentru Onet surse apropiate de președintele polonez Karol Nawrocki. Agenția de știri poloneză este deținută, alături de The Telegraph, de Axel Springer și face parte din rețeaua Global Reporters Network. Potrivit surselor, scopul unei provocări rusești ar fi escaladarea tensiunilor și forțarea aliaților occidentali să suspende ajutorul acordat Ucrainei, iar aceasta ar putea fi lansată în următoarele câteva luni.
Surse din domeniul securității poloneze nu exclud posibilitatea unui atac convențional limitat, precum o incursiune a unor soldați ruși pe flancul estic al NATO. Printre scenariile analizate se numără atacuri cu drone asupra infrastructurii critice sau lovituri aeriene simulate, care ar determina Polonia să își activeze sistemele de apărare.
Conform unei surse din serviciile de informații poloneze, cel mai grav scenariu ar presupune un atac hibrid în zona de frontieră, inclusiv o incursiune a unor militari ruși sau belaruși, pe care Moscova ar putea încerca ulterior să o prezinte drept o pătrundere accidentală. Într-un astfel de scenariu, Rusia ar putea susține că a fost vorba despre o pătrundere accidentală pe teritoriul polonez, provocată de o defecțiune a sistemului GPS, sau despre o misiune neobișnuită de salvare pentru recuperarea unui elicopter avariat.
Mai mult, Moscova ar miza pe faptul că Polonia nu ar răspunde militar unei astfel de provocări, ci ar fi împinsă de SUA să negocieze cu Rusia sau Belarus. În acest scenariu, o retragere a trupelor ruse în urma negocierilor, și nu ca rezultat al unei reacții armate, ar reprezenta o victorie pentru Kremlin, remarcă publicația.
SUA “informează sistematic Polonia despre noile planuri ale Rusiei pentru un atac convențional asupra flancului estic al NATO, din care Polonia nu este în niciun caz exclusă”, a declarat o sursă apropiată președintelui polonez.
În urmă cu o săptămână, serviciile secrete letone au avertizat că Rusia pregătește o provocare militară, fie împotriva unei țări baltice, fie împotriva Poloniei, în încercarea de a testa Articolul 5 al NATO. Polonia se teme de o operațiune sub steag fals, menită să justifice o escaladare, iar alte servicii occidentale cred că, deși Kremlinul n-ar putea merge acum până la o invazie la scară largă, Putin ar putea planifica o operațiune hibridă care să demonstreze că SUA nu mai sunt dispuse să-și apere aliații.
Deși Polonia rămâne un aliat de încredere al Ucrainei în materie de securitate, relațiile dintre cele două țări s-a deteriorat după ce ucrainenii au decis să numească o unitate a armatei după numele unor insurgenți acuzați de masacrarea polonezilor în al Doilea Război Mondial. Președintele polonez Karol Nawrocki a decis să îi retragă omologului ucrainean Volodimir Zelenski cea mai înaltă distincție a statului. Astfel, Polonia a avertizat că Rusia ar putea efectua operațiuni de sabotaj, pentru a amplifica tensiunile dintre polonezi și ucraineni.
Articol integral la The Telegraph
Foto: Bumbleedee| Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.