SRI anunță că un cetățean marocan, suspectat de radicalizare teroristă, va fi expulzat din România, după ce a fost declarat indezirabil de Curtea de Apel București. Acesta venise în România în 2023 și este simpatizant al organizațiilor teroriste active în Orientul Mijlociu.
În plus, SRI atrage atenția că acesta era “într-un stadiu avansat al procesului de radicalizare, în etapa pre-acțională”.
Comunicatul integral al SRI:
La sesizarea Serviciului Român de Informații, la 01.07.2026, prin hotărârea nr. 1189, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetățeanului marocan H.E.M., pentru o perioadă de 10 ani.
Cetățeanul marocan s-a relocat din Maroc în România în 2023.
H.E.M. a intrat în atenția SRI la finalul anului 2025 întrucât derula activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale.
H.E.M. este într-un stadiu avansat al procesului de radicalizare, în etapa pre-acțională.
Totodată, H.E.M. este simpatizant al organizațiilor teroriste active în Orientul Mijlociu. Cetățeanul marocan derulează activități de promovare a unor grupări teroriste, respectiv a ideologiei teroriste, acționând ca factor de radicalizare asupra unor persoane din România.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.