Memorandumul semnat de Trump în Franța, în urmă cu o săptămână, și negocierile de la Geneva, în care este implicat vicepreședintele Vance, nu par să fi schimbat semnificativ situația din Golful Persic. Pentru a doua noapte consecutivă, Iranul și SUA s-au atacat reciproc, iar navele comerciale ezită din nou să treacă prin Strâmtoarea Hormuz.

La scurt timp după ce președintele Donald Trump a avertizat că SUA ar putea “finaliza militar toată treaba, pentru că e posibil ca Iranul să nu înțeleagă niciodată, caz în care Republica Islamică nu va mai exista”, o serie de atacuri aeriene (intense, potrivit Reuters) a lovit amplasamente militare americane din Kuweit și Bahrain.

Ulterior, postul de radio de stat iranian a anunțat că explozii au fost auzite în Sirik, iar Comandamentul Central american a comunicat mai târziu că a lovit zece locații din sudul Iranului.

Gărzile Revoluției Iraniene au emis un comunicat în care arată că “Atacurile oarbe ale Americii asupra Strâmtorii Sirik nu vor putea schimba dominația noastră asupra Strâmtorii Hormuz. Dar atacurile noastre asupra celor care încalcă legea le vor aminti celorlalte nave de ruta liberă de trecere”.

Iranul arată astfel că Strâmtoarea Hormuz nu este deschisă decât navelor care trec prin apele sale teritoriale (și plătesc pentru asta), iar toate celelalte sunt ținte, așa cum s-a întâmplat joi cu o navă container. Sâmbătă, un alt petrolier a fost lovit de o dronă în strâmtoare. Sute de nave, inclusiv petroliere deja încărcate, au fost blocate în Golf de la 1 martie, iar pe măsură ce acestea au început să părăsească Golful Persic, în ultimele două săptămâni, prețul petrolului a scăzut până la nivelul de dinainte de începerea războiului.

Memorandumul interimar SUA-Iran, în 14 puncte, avea scopul de a opri luptele și de a redeschide strâmtoarea pentru transportul maritim, în timp ce discuțiile ar fi trebuit să continue doar pe marginea programului nuclear al Iranului. Aceste disscuții au început la Geneva, în urmă cu o săptămână, între vicepreședintele american JD Vance și președintele Parlamentului Iranului, iar Washingtonul a renunțat apoi la sancțiunile împotriva Teheranului.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday