Executivul condus de Anthony Albanese spune că marile companii din spatele rețelelor nu iau suficiente măsuri pentru a preveni accesul minorilor. În propunerile pentru completarea legii în vigoare, comisariatul pentru siguranța online va putea să ceară companiilor să furnizeze dovezi privind măsurile pe care le-au luat, dovezi inclusiv de la furnizori de servicii de verificare a vârstei sau de la magazinele digitale de aplicații.
Din datele guvernului, peste cinci milioane de conturi deținute de minori cu vârste de sub 16 ani au fost eliminate, dezactivate sau restricționate începând cu 10 decembrie, dată la care a intrat în vigoare interdicția. Totuși, o serie de cercetări sugerează că minorii ocolesc restricțiile și accesează, în continuare, rețelele.
Exemplul Australiei a fost urmat și de alte țări. Camera inferioară a parlamentului francez a coborât limita de vârstă la 15 ani, iar în Marea Britanie, interdicția, alături de restricții suplimentare, va intra în vigoare din 2027.
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.