Breșele au fost descoperite în timpul unor teste desfășurate împreună cu agențiile de informații ale SUA, conform Associated Press. Testele au fost realizate în cadrul proiectului Glasswing, un program restrâns prin care guvernul și companiile tehnologice încearcă să descopere și să repare vulnerabilități critice înainte ca acestea să poată fi exploatate de atacatori. Potrivit unui oficial american citat de AP, Mythos a identificat anumite puncte slabe în doar câteva ore.
Subiectul a fost menționat și de senatorul american Mark Warner în cadrul unei audieri în Congres. Acesta a declarat că a fost informat de conducerea Agenției Naționale de Securitate (NSA) că Mythos “pătruns în aproape toate sistemele noastre clasificate, nu în săptămâni, ci în câteva ore”. Ulterior, un oficial american a precizat că afirmația se referă la identificarea rapidă a vulnerabilităților și nu înseamnă neapărat că modelul a și exploatat sau compromis efectiv sistemele în acel interval.
Cazul este important deoarece oferă una dintre cele mai clare demonstrații de până acum ale capacităților pe care le pot avea cele mai avansate modele de inteligență artificială în domeniul securității cibernetice. Mythos este considerat extrem de puternic deoarece poate analiza volume uriașe de cod și configurații software, poate identifica erori de securitate și poate sugera sau chiar construi metode prin care acestea ar putea fi exploatate. Sarcini care ar necesita zile sau săptămâni de muncă pentru echipe de specialiști pot fi realizate de un astfel de sistem într-un timp mult mai scurt.
Tocmai aceste capacități au determinat Administrația Trump să impună restricții privind accesul la cele mai noi modele Anthropic, Mythos 5 și Fable 5, invocând riscuri pentru securitatea națională. Compania a contestat măsura, iar peste 100 de experți în securitate cibernetică au cerut ridicarea restricțiilor, argumentând că modelele Anthropic sunt foarte eficiente la descoperirea vulnerabilităților, însă nu sunt singurele instrumente capabile de astfel de performanțe.
Experții subliniază faptul că disputa evidențiază una dintre marile dileme ale erei inteligenței artificiale – aceeași tehnologie care poate ajuta la apărarea sistemelor informatice poate fi folosită și pentru găsirea și exploatarea punctelor slabe. În cazul Mythos, autoritățile americane încearcă să stabilească dacă avantajele oferite pentru apărare depășesc riscurile pe care le-ar putea crea dacă ar ajunge în mâinile unor actori ostili.
Sursa: AP
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.