Ilie Bolojan, care este în Republica Moldova, arată, într-o primă reacție pe Facebook, după anunțul de la Cotroceni, că nu a știut nimic despre planurile președintelui Dan. De această dată tonul prim-ministrului demis este unul mai dur, considerând gestul președintelui o tentativă ostilă de rupere a PNL.
Mesajul integral al lui Ilie Bolojan:
“Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială.”
Reacția lui Ciprian Ciucu, al doilea om din PNL este chiar mai dură:
“Complot. Trădare. Ingerință
Conducerea statutară a Partidului Național Liberal nu a fost consultată, nici măcar întrebată cu privire la această nominalizare. Am aflat cu toții post-factum, când au început să sune telefoanele.
Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui.
Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Dl. Veștea fiind printre ei.
Unul dintre obiective este ruperea PNL.
Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test. România are nevoie de partide serioase, mature, care să nu se lase călcate în picioare.
Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.