
Intitulată “Matematicianul vs. fostul huligan de fotbal”, analiza FT Weekend arată că România a devenit unul dintre cele mai importante teste politice și economice pentru Uniunea Europeană, în contextul creșterii popularității liderului AUR, George Simion, și a nemulțumirilor sociale. Chiar în titlu, țara noastră este descrisă ca fiind “o parabolă a populismului”, în condițiile în care această mișcare este acum cea mai amplă de acest fel dintr-o țară membră UE.
Financial Times arată că George Simion a reuşit să transforme partidul AUR într-o forţă politică dominantă, cu o cotă de aproximativ 37% în sondajele de opinie, mult peste oricare alt partid populist din Europa. Pe mai departe, publicația îl descrie pe Simion drept un politician “în spiritul impresarului suprem al MAGA, Donald Trump”, cunoscut pentru limbajul său “incendiar” și pentru derapajele verbale. De asemenea, arată că acesta, deși pomovează mesaje critice la adresa Bruxellesului, se prezintă ca fiind “un viitor om de stat” pe rețelele de socializare. George Simion a declarat, într-un interviu pentru publicație, că scopul său este “să oprească Uniunea Europeană să devină o Uniune Sovietică”.
În cadrul interviului, George Simion și-a asumat apropierea ideologică de curentul politic promovat de președintele SUA. “Ne simțim ca ramura europeană a mișcării MAGA”, a spus acesta. Mai mult, susține că România ar fi tratată ca un stat de rang secund în cadrul Uniunii Europene şi afirmă că românii trebuie să fie mai liberi să îşi stabilească propriile politici în domenii precum finanţele, agricultura sau sănătatea. Cu toate acestea, Simion a ținut să sublinieze că ieșirea din UE “ar fi cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla României”.
Pe partea cealaltă, Financial Times îl prezintă pe Nicuşor Dan drept un politician descris drept pragmatic și metodic, fără a scăpa însă tentativa acestuia de a lega o relație cu Trump, prin participarea ca observator la Consiliul Păcii . “În primul său an de mandat, Dan a încercat să ignore criticile susținătorilor care își doresc ca el să fie mai deschis în apărarea valorilor liberale. Una dintre primele sale priorități a fost consolidarea relațiilor cu administrația Trump după critica acerbă a lui Vance la adresa anulării alegerilor din 2024. (…) La începutul lunii mai, socialiștii s-au aliat cu AUR pentru a-l înlătura pe prim-ministrul lui Dan, slăbind bastionul împotriva extremei drepte. Această stare de fapt fragilă are ecouri în întreaga Europă. Guvernele slabe din Franța, Germania și din alte părți sunt toate sub presiunea dreptei.
Când îl întreb pe Dan ce a învățat despre populism de când a preluat mandatul, nu lasă nicio îndoială că naționaliștii au făcut tot efortul: „Abia începem să înțelegem fenomenul.” Centriștii au fost mult prea lenți în a aprecia rolul propagandei rusești, spune el. Politicienii mainstream au crezut că vor dezbate pe platformele media tradiționale și „toată lumea ne va urmări… De fapt, a existat propagandă clandestină pe rețelele de socializare. Cu toții am făcut această greșeală.” Chiar și acum, spune el, guvernul nu are echipamentul necesar pentru a scana rețelele sociale pentru dezinformare rusească”.
Jurnaliştii britanici subliniază că România a fost una dintre marile poveşti de succes ale extinderii europene, economia crescând de aproape patru ori de la începutul negocierilor de aderare la UE. Milioane de români s-au mutat în Europa de Vest, iar Bucureștiul și alte orașe mari au înflorit datorită investițiilor și finanțării UE.
Totuşi, beneficiile creşterii economice nu au fost distribuite uniform, iar Financial Times remarcă faptul că această nemulţumire este amplificată de scandalurile repetate de corupţie şi de erodarea încrederii în partidele tradiţionale care au alternat la guvernare după 1989.
Analiză integrală la Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.