Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de Cod Galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabilă sâmbătă (6 iunie), în intervalul 12:00–23:00.

Zonele afectate sunt Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local Maramureșul, sudul Olteniei și nord-vestul Dobrogei. Potrivit atenționării meteorologice, în regiunile vizate vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri prin vijelii (viteze de 50-70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

De asemenea, meteorologii anunță că, în intervale scurte de timp (de 1 până la 3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15–25 l/mp, iar izolat pot depăși 30–40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi prezente local și în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, între orele 23:00-08:00, în estul țării. Sunt așteptate în estul țării ploi torențiale, furtuni cu fulgere, vânt de până la 50–60 km/h și izolat grindină.

Duminică, între orele 12:00-21:00, fenomenele de instabilitate atmosferică vor continua, în special în estul și sud-estul țării. Sunt așteptate furtuni cu ploi torențiale, fulgere, vânt puternic de până la 60–7o km/h, posibil grindină și acumulări importante de apă în intervale scurte.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday