
Mihailo Podoliak, consilier în cabinetul președintelui Ucrainei, a avertizat că dacă armata bielorusă intră direct în războiul din Ucraina, infrastructura militară și strategică din Belarus ar deveni imediat țintă pentru atacuri ucrainene. Potrivit lui Podoliak, Ucraina observă în ultimele săptămâni o intensificare a activităților logistice în Belarus, ceea ce ar putea sugera că Rusia încearcă din nou să folosească teritoriul bielorus pentru a deschide un nou front în nordul Ucrainei, așa cum s-a întâmplat la începutul invaziei din 2022.
Oficialul ucrainean spune însă că situația este foarte diferită față de începutul războiului, iar o astfel de mișcare “ar fi nechibzuită”. Ucraina și-a fortificat deja granița nordică și are suficiente trupe în zonă, fără să fie nevoită să retragă soldați de pe frontul principal din est și sud, mai susține Podoliak, care consideră că o ofensivă prin Belarus nu ar aduce avantaje reale Rusiei sau regimului lui Aleksandr Lukașenko.
Mai mult, el avertizează că Belarus este acum “complet în raza de lovire” a Armatei Ucrainene. Potrivit acestuia, dacă Minskul intră în război, Ucraina ar lovi rapid punctele considerate esențiale pentru operațiunile militare: baze, centre logistice sau infrastructură folosită de Rusia. Podoliak a spus inclusiv că Ucraina este pregătită să distrugă eventuale centre de control pentru drone rusești amplasate pe teritoriul bielorus.
Podoliak a făcut declarațiile într-un interviu pentru Centrum Europy, un site din același grup cu TVP World. TVP World relatează că președintele bielorus a fost avertizat, în weekend, de Emmanuel Macron să nu se implice în război. Apelul a avut loc pe fondul avertismentelor părții ucrainene că rușii ar pregăti o nouă ofensivă în nord, cu sprijinul bielorușilor.
Podoliak sugerează și că Lukașenko nu mai controlează complet situația și că Belarus este profund dependent de Moscova. El spune că serviciile rusești și armata rusă au o influență foarte mare în țară, iar Kremlinul folosește Belarus atât pentru presiune asupra Ucrainei, cât și pentru intimidarea NATO și a statelor vecine, precum Polonia și țările baltice.
Declarațiile vin într-un moment tensionat, în care Rusia și Belarus au început, recent, un exercițiu militar comun, inclusiv cu arme nucleare. La începutul războiului, în urmă cu peste patru ani, Belarus a permis trupelor rusești să-i folosească teritoriul pentru a lansa atacuri, însă trupele bieloruse nu s-au implicat atunci în ofensiva rusească.
Surse: TVP World, Centrum Europy
Foto: Centrum Europy
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.