Informațiile au fost prezentate de către Academia Colegiilor Medicale Regale, o organizație care reunește cele 23 de colegii și facultăți de medicină din UK și Irlanda, în cadrul consultării publice lansate de guvern privind protejarea copiilor în mediul online.

Potrivit medicilor, impactul rețelelor de socializare asupra sănătății copiilor a devenit una dintre cele mai mari preocupări ale sistemului medical, iar amploarea problemei poate fi comparată cu masivele campanii de sănătate publică din trecut, precum cele împotriva fumatului sau pentru obligativitatea purtării centurii de siguranță. 

Mai mult de jumătate din cei 132 de doctori chestionați au declarat că întâlnesc săptămânal cazuri de afectare a sănătății asociate utilizării excesive a tehnologiei și dispozitivelor digitale, iar mai mult de o treime observă astfel de probleme de mai multe ori pe săptămână. Efectele raportate sunt atât fizice, cât și psihice și includ răni provocate de imitarea unor acte violente sau pornografice văzute online, dar și traume psihologice cauzate de expunerea la conținut violent.

Guvernul britanic analizează în prezent mai multe măsuri pentru limitarea accesului minorilor la rețelele de socializare, inclusiv posibilitatea interzicerii acestora pentru copiii sub 16 ani, stabilirea unor intervale orare de utilizare, limite de timp pentru aplicații și restricții privind anumite funcții.

Ministrul britanic al Tehnologiei, Liz Kendall, a declarat pentru BBC că autoritățile sunt hotărâte să intervină, iar întrebarea nu este dacă vom acționa, ci cum vom acționa – fie prin interzicerea rețelelor de socializare pentru cei sub 16 ani, fie prin restricționarea unor funcții-cheie”.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday