Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de Parchetul General, în cazul celor doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, conform deciziei pronunțate mai devreme. Cei doi pot depune contestații în următoarele 48 de ore.

Gigi Ștefan este acuzat de trafic de influență și de trafic de influență în formă continuată, iar Teodor Niță de instigare la abuz în serviciu. Parchetul General a informat că, pe 8 aprilie, Ștefan a primit în biroul său 60 de mii de euro de la o persoană. El a lăsat să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul unei unități de parchet subordonate și a promis că îl va determina să soluționeze favorabil un dosar penal.

După primirea banilor, Ștefan a lăsat să se înțeleagă că are influență și asupra unor judecători și a promis că îi va determina să soluționeze favorabil două cauze civile. Totodată, “în perioada decembrie 2025 – mai 2026, inculpatul, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prevalându-se de influența și autoritatea conferite de funcția deținută, a acceptat promisiunea și a primit, în mod repetat, în mod direct, pentru sine, suma de aproximativ 110.000 euro, bunuri ori alte foloase necuvenite de la diverse persoane interesate în soluționarea favorabilă a unor cauze penale, administrative ori profesionale. În schimbul acestor foloase, acesta și-a exercitat sau a promis că își va exercita influența asupra unor funcționari publici, procurori, polițiști, personal din cadrul instituțiilor publice ori alte persoane cu atribuții decizionale, pentru a determina urgentarea unor proceduri, obținerea unor soluții favorabile, intervenții în dosare penale, intervenții pentru urgentarea demersurilor privind redobândirea permisului de conducere, facilitarea unor transferuri profesionale, emiterea unor avize și documente sau intervenții pentru sprijinirea unor afaceri și proiecte economice, inclusiv prin facilitarea unor contacte și demersuri pe lângă funcționari publici și persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice”, se arată în comunicatul Parchetului.

În privința lui Niță, Parchetul General arată că pe 15 ianuarie, în prezența a două persoane, el “ar fi exercitat demersuri de influențare a unui ofițer din cadrul ISUJ Constanța, în scopul neaplicării măsurilor legale față de o societate controlată, administrată de o persoană apropiată inculpatului. În concret, inculpatul, prevalându-se de autoritatea și influența conferite de funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, i-a solicitat ofițerului să comunice măsurile necesare pentru evitarea dispunerii sancțiunii încetării activității comerciale față de societatea controlată și să adopte o conduită administrativă favorabilă  unui om de afaceri”.

Foto: Inquam/George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday