Statistica oficială a calculat că economia României a scăzut în primul trimestru din acest an cu -0,2% față de ultimul trimestru de anul trecut. Calculat față de același trimestru din 2025, PIB-ul a scăzut cu -1,5%. Totuși, Institutul de Statistică a revizuit datele pe anul trecut și a recalculat că în trimestrul al III-lea din 2025 (imediat după creșterea TVA) ar fi fost de fapt o stagnare a economiei, ceea ce ar însemna că, din punct de vedere tehnic, România a intrat în recesiune abia din octombrie, nu din vară, așa cum se anunțase inițial.

Notă: Se consideră intrarea tehnică în recesiune după două trimestre consecutive de scădere a PIB.

Inflația. Potrivit INSSE, în aprilie (luna marcată de sărbătoarea Paștelui și cumpărăturile aferente), inflația anuală a urcat la 10,7%, ca urmare a unui avans lunar al prețurilor de +0,84% față de luna precedentă.

În mod neașteptat, nici alimentele, nici carburanții nu sunt cauza acestei evoluții, ci chiriile plătite în aprilie, în creștere cu +33,5% față de luna precedentă.

Această evoluție nu are o foarte mare legătură nici cu creșterea cursului de schimb al leului. Deși euro a început să se aprecieze încă din 28 aprilie (a atins un vârf pe 6 mai, în ziua imediat următoare moțiunii de cenzură care a demis Guvernul Bolojan), creșterea față de luna precendentă este mult mai mică, de circa 5%. Acest lucru sugerează o creștere semnificativă a chiriilor în euro, probabil începând de la 1 martie, cu efect asupra plăților din aprilie.

Potrivit statisticii oficiale, alimentele s-au scumpit în aprilie, față de luna precedentă, cu +0,5%, mărfurile nealimentare cu +0,4% (benzina s-a ieftinit cu -1,2%, iar motorina s-a scumpit cu +2,3%). Serviciile, care s-au scumpit cu +2,3% într-o singură lună, sunt cele care au influențat semnificativ inflația. Pe lângă chirii, biletele de avion sunt cele care au avut, de asemenea, o creștere semnificativă de tarife, de +27%, dar acest lucru nu este unul neobișnuit în perioada sărbătorilor pascale.

Sursa: Comunicate INSSE

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday