UPDATE, ora 13. Cotația petrolului Brent a scăzut spre 98,5 dolari/baril, continuând declinul înregistrat în ședința anterioară, pe fondul optimismului investitorilor privind un acord de pace între Iran și SUA.

Mai multe publicații au raportat că SUA au trimis un acord de o pagină prin intermediari pakistanezi, cu scopul de a pune capăt oficial conflictului și de a pregăti redeschiderea treptată a Strâmtorii Hormuz. Este de așteptat ca Teheranul să răspundă în câteva zile, după ce a confirmat că analizează propunerea SUA, deși se pare că negocierile mai ample privind programul său nuclear vor avea loc mai târziu.
Știrea inițială. Cotația petrolului Brent pare a se stabiliza la puțin peste 100 de dolari/baril, după ce miercuri seara a coborât chiar până la sub 97 de dolari, pe fondul veștilor privind un memorandum de o singură pagină trimisă de Donald Trump iranienilor. Teheranul a confirmat că revizuiește propunerea SUA, deși este de așteptat ca programul său nuclear să fie mai amplu negociat.

Între timp, cele mai recente date au arătat că exporturile de petrol ale SUA au atins un nivel record săptămâna trecută, pe măsură ce țările asiatice și cele europene au fost nevoite să caute alte surse, odată cu închiderea Hormuz. Astfel, petroliștii americani au ajuns la un export zilnic de peste 8,2 milioane de barili de carburanți, inclusiv benzină, motorină și kerosen.
Financial Times a calculat că o astfel de creștere va aduce în buzunarele petroliștilor americani (majoritatea finanțatori ai lui Donald Trump și ai republicanilor) peste 60 de miliarde de dolari în plus, până la finalul anului. Dar aceste câștiguri nu vin fără costuri politice, în condițiile în care prețul mediu al benzinei a urcat la 4,53 dolari pe galon (1,26 dolari/litru), la benzinăriile din SUA. Astfel, americanii plătesc acum o benzină mai scumpă cu 50% față de acum două luni (înainte de începerea războiului) chiar dacă SUA nu duc lipsă de petrol.

De fapt, cererea uriașă de petrol a făcut ca săptămâna trecută SUA să devină un exportator net de țiței pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Casa Albă a insistat în repetate rânduri că nu va interzice exporturile de combustibili, care au devenit acum esențiale pentru economiile europene și asiatice, dar analiștii din domeniul energiei consideră că presiunea politică internă l-ar putea forța pe Trump să se răzgândească. “Această situație devine una tot mai urâtă pentru administrație. Dacă benzina ajunge la 5 dolari/galon, ar putea fi nevoiți să retragă cardul de interdicție a exporturilor”, a comentat un analist pentru FT.
În același timp, stocurile de petrol ale SUA scad rapid, iar cele de motorină sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.
Surse: FT, Trading Economics
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.