Este vorba de un document de doar 16 pagini, realizat de Casa Albă și semnat de Donald Trump, în care se afirmă că migrația ar fi transformat Europa într-un “incubator pentru terorism”.
“Este clar pentru toată lumea că grupuri ostile bine organizate exploatează granițele deschise și idealurile globaliste aferente. Cu cât aceste culturi străine se dezvoltă mai mult și cu cât politicile europene actuale persistă mai mult, cu atât terorismul este mai garantat. (…) Ca loc de naștere al culturii și valorilor occidentale, Europa trebuie să acționeze acum și să-și oprească declinul deliberat”, se mai arată în strategie. Deși documentul menționează națiunile europene ca fiind partenerii principali și pe termen lung ai SUA în combaterea terorismului, afirmă că “lumea este mai sigură atunci când Europa este puternică, dar Europa este foarte amenințată și este atât o țintă teroristă, cât și un incubator de amenințări teroriste”. În toamna trecută, în Strategia sa de Securitatea Națională, Administrația Trump afirmase că Europa riscă “o ștergere civilizațională” din cauza imigrației.
Documentul pare a veni și în contextul în care țările UE au refuzat să ajute SUA în atacul asupra Iranului, considerat unul dintre cei mai importanți finanțatori ai terorismului.
Strategia antiteroristă a SUA se concentrează, de asemenea, pe eradicarea “extremiștilor de stânga violenți, inclusiv a grupurilor radicale pro-transgender”. De asemenea, plasează cartelurile de droguri din America în centrul eforturilor de combatere a terorismului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.