Analiza pe țări a Eurostat arată că, deși România este pe locul nouă din punct de vedere al tarifelor la energie electrică exprimate în euro, românii plătesc cele mai grele facturi. Ținând cont de puterea lor de cumpărare, care este mai mică decât cea din Germania, Olanda sau Irlanda, țări în care kilowattul-oră este totuși în euro mai scump decât în România, românii, polonezii și cehii sunt cei mai împovărați europeni de factura la curent.

Statistica este făcută în a doua jumătate a anului 2025, după ce piața energiei din România a revenit la tarife libere, ceea ce a produs un șoc inițial de +60%. La nivelul UE, unde tarifele nu fuseseră plafonate, acestea au rămas în mare parte stabile.
Eurostat observă că nivelurile actuale ale tarifelor la energie electrică rămân la aproximativ același nivel de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în 2022, dar sunt duble față de nivelul anterior, din 2021.
Cele mai mari tarife medii în euro sunt acum în Irlanda (40,42 EUR/ 100 kWh), urmată de Germania (38,69 EUR/100kWh) și Belgia (34,99 EUR/100kWh), iar cele mai mici în Ungaria (10,82 EUR/100kWh), Malta (12,82 EUR/100kWh) și Bulgaria (13,55 EUR/100kWh).
În România, tariful mediu plătit de consumatorii casnici, așa cum a fost calculat de Eurostat, este de 29 de EUR/100kWh, deci 1,4 lei/kWh.
Sursa: Eurostat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.