UPDATE, ora 13.30. Euro continuă să crească, în ciuda intervențiilor BNR și a depășit 5,23 de lei în cotațiile din piață. De altfel, Banca Națională pare a-și fi schimbat strategia de intervenție, preferând acum să apere nivelul 5,23 de lei/euro.

În parlament a început votul moțiunii de cenzură.

UPDATE, ora 13.00. Cursul oficial, anunțat de Banca Națională pentru astăzi, este de 5,2180 de lei pentru un euro. Imediat după aceea, cursul continuă să crească.

UPDATE, ora 12.30. Cotația euro crește abrupt, la peste 5,2 lei, cu doar jumătate de oră înainte de anunțarea fixingului BNR.

UPDATE, ora 10.30. Cursul euro crește, marți dimineața, din nou spre 5,2 lei, în condițiile în care Banca Națională pare a fi intervenit constant pentru apărarea acestui nivel. După anunțarea cursului oficial (5,1998), ieri la prânz, euro a scăzut treptat până la 5,1931 de lei, un semn că un jucător mare (cel mai probabil BNR, prin intermediul unei bănci comerciale) vinde euro constant pentru a proteja leul.

UPDATE, ora 9.00. Bloomberg scrie, marți dimineață, că “România se pregătește să-și înlăture prim-ministrul fără a avea și un plan pentru ziua următoare”. Agenția financiară arată ratingul de credit va intra sub presiune, iar moneda este deja instabilă.

“Prăbușirea guvernului ar readuce România într-o perioadă de instabilitate politică la doar zece luni după formarea unei coaliții care ar fi trebuit să oprească ascensiunea extremei drepte. Un cabinet interimar cu puteri limitate ar trebui să aștepte rezultatul discuțiilor partidelor pentru a forma un guvern mai stabil.

Dar criza ar consolida, de asemenea, extrema dreaptă, după ce a fost învinsă la limită în alegeri.

Investitorii sunt îngrijorați de perspective. Leul românesc s-a menținut luni aproape de un minim istoric, după ce joi a înregistrat cea mai mare pierdere zilnică din ultimul an”.

Bloomberg mai arată că oricum va arăta următorul guvern, el se va confrunta probabil cu dificultăți în a obține sprijin politic pentru reformele cheie necesare pentru deblocarea fondurilor de redresare ale UE și reducerea deficitului bugetar.

“Un guvern tehnocrat sau minoritar ar putea părea o soluție de compromis mai acceptabilă, însă orice soluție de guvernare este probabil să fie mai slabă decât cabinetul Bolojan în ceea ce privește avansarea consolidării fiscale și a reformelor structurale”, a comentat pentru Bloomberg Andreea Elena Drăghia, economist la Raiffeisen Bank din București.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday